Avea patru luni când am văzut-o prima oară. Fuseserăm la Bușteni și Răzvan a făcut un ocol pe la Târgoviște, când ne-am întors spre casă. Trebuia să luăm marfă pentru Artizanescu, de la niște meșteri populari. Eu am rămas la ei, cu Andrei, apoi Răzvan a dispărut.

Când s-a întors, mi-a arătat-o. „Uite-o! E frumoasă?!”

Mi-a stat inima. Era o cățelușă mică, negricioasă, speriată, agitată. Lup, ciobănesc-german. Păr scurt. Avea urechile mari, ca niște radare. Transmiteau semnale și recepționau totul. Lăboanțe grăsune, nas curios, ca un buton de aragaz. Ochi inteligenți, maronii. Andrei a fost cel mai fericit. „Cățelușa meaaaa!” a zis, și a strâns-o în brațe.

Pe drum, ne-a băloșit pe toți, ni s-a urcat în cap, pe volan, și-a scos curul pe geam, de erau să facă unii accident din cauza noastră, și s-a țârcâit de vreo patru ori, pe ea, de fericire.

I-am pus numele Silvia. Apoi, am mai adăugat câteva, pentru că personalitatea ei e multiplă, ca și prostiile pe care le face.

O mai cheamă Otilia, pentru că e superbă ca eroina lui Călinescu. O mai strigăm și Olimpia, pentru că e suplă, ca o campioană olimpică.

Mai nou, i-am adăugat și numele Iolanda, după mătușa lui Răzvan, Iolanda Mărculescu, mare soprană de coloratură (cântă lupa noastră, de nu ne vine să credem!).

Luna trecută, i-am lipit și numele Magdalena, asta apropo de hit-ul ăla, știți voi care! (Magdalenoo, de ce minți? Că albina n-are dinți, Magdalenooo, Madgaleeenooo) Răspunde la toate, că e fată inteligentă când vrea.

Când se enervează, ia un butuc în dinți și ne aleargă prin toată curtea. Nu ești atent? Baaaang!, îți trage cu el peste țurloaie, sau pulpe, că vine și cu viteză, fata, pe la spate, nici nu te aștepți.

Dacă nu suntem noi în preajma ei, îl chinuie pe Neghiniță-Marian, motanul nostru, care e nepotul sau cumnatul lui Sandocan, că la ăștia nu prea e clar cu rubedeniile. Îl spală, îi pune, protectoare, o labă pe spinare, îl crănțăne ușor de coadă. Neghiniță, mai bătrân și mai înțelept, o lasă să-și facă damblalele, dar și când se irită, îi bagă o gheară-n nas, de plânge Silvia trei ore.

E nebună de legat! Jur! Ia cataroaie în dinți și ni le trântește pe picioare (sau în cap lui Neghiniță), mi-a zgâriat mașinile, (zob le-a făcut!) mi-a mâncat paișpe papuci din cauciuc, un caiet de mate, câteva partituri, o mătură, patru covorașe de la intrare, o mașinuță de-a lui Andrei, o șosetă, un ghiveci și vreo 400 de nuci.

Dar o iubim, așa cum e ea: geloasă, posesivă și dilie. Putem să nu?

Dana Fodor Mateescu

12.11.2020