O pagină importantă a muzicii de operă românești, pe care s-a așternut pe nedrept tăcerea, o reprezintă viața și activitatea uneia dintre cele mai mari soprane care a trăit pe aceste meleaguri: Iolanda Mărculescu.
Vocea ei? O bijuterie unicat
Despre soprana de coloratură care în anii 50 concerta pe renumite scene ale lumii, de la Scala din Milano, Opera din Viena și până în Japonia, se mai știu astăzi puține lucruri. Istoria recentă a muzicii culte românești este zgârcită în a oferi date despre cea care, în urmă cu o jumătate de veac, era numită „cristalul nostru de baccara” al cărei nume apărea cu litere de-o șchioapă în ziarele importante ale lumii. Iolanda Mărculescu s-a născut la 2 aprilie 1923 într-o familie de boieri munteni. În copilărie, Iolanda obișnuia să vină în vizită des la mătușa Maria și unchiul Vintilă Mărculescu, directorul școlii vechi din Bușteni. Ei au încurajat-o întotdeauna să urmeze o carieră muzicală datorită timbrului ei vocal spectaculos, unicat. Iolanda avea o voce ca o bijuterie extrem de valoroasă, te fermeca din prima notă și te răscolea într-un mod minunat.
A studiat la Conservatorul din București, avându-l ca profesor pe celebrul tenor Constantin Stroescu. Pentru publicul acelor vremuri Iolanda Mărculescu era o prezență familiară în rolurile precum Rosina, din Bărbierul din Sevilla, de Rossini, Susanna din Nunta lui Figaro, de Mozart, Lakme, din opera Lakmé de Delibes, Despinetta din Cosi fan tutte, de Mozart, Zerlina din Don Giovanni, de Mozart sau Lisetta din Amorul doctor, de Pascal Bentoiu. Iolanda cânta muzică franceză ca nimeni alta. Era o maestră a liedului.
Soprana Georgeta Stoleriu a fost studenta Iolandei Mărculescu între 1965 și 1968. Prietenia care s-a legat între cele două artiste a durat ani de zile. „M-a marcat pentru toată viața întâlnirea cu doamna Iolanda Mărculescu”, mărturisește soprana într-un material realizat de Televiziunea Română. Iolanda era cultă, blândă, impecabilă, meticuloasă. Respecta întotdeauna partitura. Stilul, delicatețea și eleganța o caracterizau în arta muzicală, pe scenă, în activitatea de profesor și în viața personală.
Originea ei nobiliară avea să-i aducă mari necazuri odată cu instaurarea regimului comunist. Ba mai mult! La sfârșitul anilor 60, după o vizită la Viena, de unde cumpărase câteva documente religioase, absolut inofensive, Iolanda Mărculescu a început să fie șantajată de Securitate, care i-a propus să colaboreze. A fost momentul în care a decis să părăsească țara alături de soțui ei, Alexandru Stern.
În urma acestui fapt, puterea de la București a condamnat-o la 20 de ani de închisoare. Așa cum s-a întâmplat și cu alte personalități ale istoriei noastre contemporane incomode pentru dezideratele Partidului Comunist Român și numele ei a fost șters, sau, mai bine zis, s-a încercat ștergerea lui, din memoria colectivă și nu numai. Deși la Televiziunea Română, Radio și Casa de Discuri Electrecord existau numeroase înregistrări cu Iolanda Mărculescu, foarte puține dintre ele au fost salvate. Era pusă pe lista neagră, iar rudele ei de sânge rămase în țară, cât și cele prin alianță, se temeau și să-i pronunțe numele pentru a nu fi acuzate că au relații cu străinii, mai ales că Iolanda fusese considerată „trădătoare de neam și de țară”. Chiar și legăturile cu fostele ei studente și eleve, unele dintre ele eminente, au fost alterate de această situație.
Îngrozită de Mineriada din septembrie 1991
Imediat după Revoluție, după căderea regimului comunist, Iolanda a revenit în România în calitate de membru al juriului Festivalului George Enescu. Un an mai târziu, această manifestare culturală s-a suprapus în mod nefericit cu Mineriada din septembrie 1991. Iolanda Mărculescu a fost cazată atunci la hotelul București din centrul Capitalei. Pentru prima dată, după 23 de ani, Iolanda a reușit să vorbească la telefon cu verișoara ei, Viorica-Amelia, fiica lui Vintilă, directorul de școală din Bușteni. S-au întâlnit, apoi, și au depănat câteva amintiri din copilărie. Din păcate, Iolanda Mărculescu a rămas cu un gust deosebit de amar față de ceea ce a văzut că se petrece în acele zile pe străzile Bucureștiului. Era îngrozită și abia aștepta să plece în SUA. I-a mărturisit verișoarei sale că nu crede că se va mai întoarce vreodată aici. Și așa a fost…
De la Viorica Mărculescu-Mateescu (soacra mea n.a.) am mai aflat că, având în vedere că fusese primită călduros de unii dintre foștii colegi și prieteni de pe tărâmul artei, Iolanda intenționase să ofere un tablou de-al ei Operei Române, pentru a fi pus în foaier alături de alți slujitori ai artei belcantine românești. Însă gestul i-a fost refuzat, iar soprana a fost tare mâhnită.
Totuși, Televiziunea Română a avut inspirația de a realiza atunci un interviu cu fosta solistă, axat însă mai mult pe elemente de profesie, interpretare muzicală și activitatea din Statele Unite ale Americii, unde Iolanda Mărculescu a fost profesoară timp de peste 20 de ani la Conservatorul din Milwaukee-Wisconsin, fără a atinge dramatica istorie din jurul plecării din țara natală.
Mama și fiul
După moartea sopranei, fosta ei studentă, Georgeta Stoleriu a făcut tot posibilul să-i păstreze vie memoria. În anul 1995 a înființat Bursa „Iolanda Mărculescu”, pentru cel mai bun student de la canto din Academia de Muzică București. Mai multe dintre studentele sopranei Georgeta Stoleriu, azi, nume celebre ca Felicia Filip, Ruxandra Vlad, Ruxandra Donose, Adina Nițescu, Ileana Tonca sau Aura Twarowsk, i s-au alăturat și au oferit, la rândul lor, această bursă.
Maestrul Dan Iordachescu s-a aflat printre cei care au avut ocazia unica de a cânta alături de Iolanda Mărculescu. Nu a uitat debutul pe scena Operei Naționale din București, în Nunta lui Figaro. Marea primadonă îl dăscălea muzical și avea grijă de el, îl învăța tot felul de detalii și tehnici, de parcă ar fi fost o mamă. Și chiar așa i-a spus și Dan Iordăchescu: „mămica”. Iolanda a zâmbit și, de atunci, el a rămas „fiul” ei. De fiecare dată când se întâlneau undeva el o striga „Mama”, iar ea îi răspundea:, „da, fiule”.
Din păcate, unii dintre colegii de breaslă ai Iolandei au ocolit subiectul atunci când au realizat diverse materiale pe teme de istorie muzicală recentă. Este cazul și Dicționarului de Muzicieni Români conceput de Luminița Vartolomei în anii de după Revoluție, în care nu se face nici cea mai mică referire la cea care a fost soprana de coloratură, primadonă a Operei Române din București, Iolanda Mărculescu. Totuși, numele ei apare în Dicționarul Personalităților Evreiești datorită faptului că soțul ei, Alexandru Stern, un cunoscut violonist, era evreu.
Răzvan Mateescu
Explicatii foto:
1. Iolanda, împreună cu verișoara ei, Viorica Amelia Mărculescu, la Bușteni. 1932.
2. În urmă cu o jumătate de veac Iolanda Mărculescu era numită „cristalul nostru de baccara”, numele ei apărea cu litere de-o șchioapă în ziarele importante ale lumii. – Fotografii din arhiva personală a familiei Mărculescu-
O pagină importantă a muzicii de operă românești, pe care s-a așternut pe nedrept tăcerea, o reprezintă viața și activitatea uneia dintre cele mai mari soprane care a trăit pe aceste meleaguri: Iolanda Mărculescu.
Vocea ei? O bijuterie unicat
Despre soprana de coloratură care în anii 50 concerta pe renumite scene ale lumii, de la Scala din Milano, Opera din Viena și până în Japonia, se mai știu astăzi puține lucruri. Istoria recentă a muzicii culte românești este zgârcită în a oferi date despre cea care, în urmă cu o jumătate de veac, era numită „cristalul nostru de baccara” al cărei nume apărea cu litere de-o șchioapă în ziarele importante ale lumii. Iolanda Mărculescu s-a născut la 2 aprilie 1923 într-o familie de boieri munteni. În copilărie, Iolanda obișnuia să vină în vizită des la mătușa Maria și unchiul Vintilă Mărculescu, directorul școlii vechi din Bușteni. Ei au încurajat-o întotdeauna să urmeze o carieră muzicală datorită timbrului ei vocal spectaculos, unicat. Iolanda avea o voce ca o bijuterie extrem de valoroasă, te fermeca din prima notă și te răscolea într-un mod minunat.
A studiat la Conservatorul din București, avându-l ca profesor pe celebrul tenor Constantin Stroescu. Pentru publicul acelor vremuri Iolanda Mărculescu era o prezență familiară în rolurile precum Rosina, din Bărbierul din Sevilla, de Rossini, Susanna din Nunta lui Figaro, de Mozart, Lakme, din opera Lakmé de Delibes, Despinetta din Cosi fan tutte, de Mozart, Zerlina din Don Giovanni, de Mozart sau Lisetta din Amorul doctor, de Pascal Bentoiu. Iolanda cânta muzică franceză ca nimeni alta. Era o maestră a liedului.
Soprana Georgeta Stoleriu a fost studenta Iolandei Mărculescu între 1965 și 1968. Prietenia care s-a legat între cele două artiste a durat ani de zile. „M-a marcat pentru toată viața întâlnirea cu doamna Iolanda Mărculescu”, mărturisește soprana într-un material realizat de Televiziunea Română. Iolanda era cultă, blândă, impecabilă, meticuloasă. Respecta întotdeauna partitura. Stilul, delicatețea și eleganța o caracterizau în arta muzicală, pe scenă, în activitatea de profesor și în viața personală.
Originea ei nobiliară avea să-i aducă mari necazuri odată cu instaurarea regimului comunist. Ba mai mult! La sfârșitul anilor 60, după o vizită la Viena, de unde cumpărase câteva documente religioase, absolut inofensive, Iolanda Mărculescu a început să fie șantajată de Securitate, care i-a propus să colaboreze. A fost momentul în care a decis să părăsească țara alături de soțui ei, Alexandru Stern.
În urma acestui fapt, puterea de la București a condamnat-o la 20 de ani de închisoare. Așa cum s-a întâmplat și cu alte personalități ale istoriei noastre contemporane incomode pentru dezideratele Partidului Comunist Român și numele ei a fost șters, sau, mai bine zis, s-a încercat ștergerea lui, din memoria colectivă și nu numai. Deși la Televiziunea Română, Radio și Casa de Discuri Electrecord existau numeroase înregistrări cu Iolanda Mărculescu, foarte puține dintre ele au fost salvate. Era pusă pe lista neagră, iar rudele ei de sânge rămase în țară, cât și cele prin alianță, se temeau și să-i pronunțe numele pentru a nu fi acuzate că au relații cu străinii, mai ales că Iolanda fusese considerată „trădătoare de neam și de țară”. Chiar și legăturile cu fostele ei studente și eleve, unele dintre ele eminente, au fost alterate de această situație.
Îngrozită de Mineriada din septembrie 1991
Imediat după Revoluție, după căderea regimului comunist, Iolanda a revenit în România în calitate de membru al juriului Festivalului George Enescu. Un an mai târziu, această manifestare culturală s-a suprapus în mod nefericit cu Mineriada din septembrie 1991. Iolanda Mărculescu a fost cazată atunci la hotelul București din centrul Capitalei. Pentru prima dată, după 23 de ani, Iolanda a reușit să vorbească la telefon cu verișoara ei, Viorica-Amelia, fiica lui Vintilă, directorul de școală din Bușteni. S-au întâlnit, apoi, și au depănat câteva amintiri din copilărie. Din păcate, Iolanda Mărculescu a rămas cu un gust deosebit de amar față de ceea ce a văzut că se petrece în acele zile pe străzile Bucureștiului. Era îngrozită și abia aștepta să plece în SUA. I-a mărturisit verișoarei sale că nu crede că se va mai întoarce vreodată aici. Și așa a fost…
De la Viorica Mărculescu-Mateescu (soacra mea n.a.) am mai aflat că, având în vedere că fusese primită călduros de unii dintre foștii colegi și prieteni de pe tărâmul artei, Iolanda intenționase să ofere un tablou de-al ei Operei Române, pentru a fi pus în foaier alături de alți slujitori ai artei belcantine românești. Însă gestul i-a fost refuzat, iar soprana a fost tare mâhnită.
Totuși, Televiziunea Română a avut inspirația de a realiza atunci un interviu cu fosta solistă, axat însă mai mult pe elemente de profesie, interpretare muzicală și activitatea din Statele Unite ale Americii, unde Iolanda Mărculescu a fost profesoară timp de peste 20 de ani la Conservatorul din Milwaukee-Wisconsin, fără a atinge dramatica istorie din jurul plecării din țara natală.
Mama și fiul
După moartea sopranei, fosta ei studentă, Georgeta Stoleriu a făcut tot posibilul să-i păstreze vie memoria. În anul 1995 a înființat Bursa „Iolanda Mărculescu”, pentru cel mai bun student de la canto din Academia de Muzică București. Mai multe dintre studentele sopranei Georgeta Stoleriu, azi, nume celebre ca Felicia Filip, Ruxandra Vlad, Ruxandra Donose, Adina Nițescu, Ileana Tonca sau Aura Twarowsk, i s-au alăturat și au oferit, la rândul lor, această bursă.
Maestrul Dan Iordachescu s-a aflat printre cei care au avut ocazia unica de a cânta alături de Iolanda Mărculescu. Nu a uitat debutul pe scena Operei Naționale din București, în Nunta lui Figaro. Marea primadonă îl dăscălea muzical și avea grijă de el, îl învăța tot felul de detalii și tehnici, de parcă ar fi fost o mamă. Și chiar așa i-a spus și Dan Iordăchescu: „mămica”. Iolanda a zâmbit și, de atunci, el a rămas „fiul” ei. De fiecare dată când se întâlneau undeva el o striga „Mama”, iar ea îi răspundea:, „da, fiule”.
Din păcate, unii dintre colegii de breaslă ai Iolandei au ocolit subiectul atunci când au realizat diverse materiale pe teme de istorie muzicală recentă. Este cazul și Dicționarului de Muzicieni Români conceput de Luminița Vartolomei în anii de după Revoluție, în care nu se face nici cea mai mică referire la cea care a fost soprana de coloratură, primadonă a Operei Române din București, Iolanda Mărculescu. Totuși, numele ei apare în Dicționarul Personalităților Evreiești datorită faptului că soțul ei, Alexandru Stern, un cunoscut violonist, era evreu.
Autor Răzvan Mateescu
Fotografii din arhiva familiei Mateescu
Dana Fodor Mateescu 