Conform unor sondaje recente realizate în România, mai bine de 30% dintre femeile cu vârstele cuprinse între 20 și 29 de ani, din instituțiile de stat și particulare, au declarat că se simt hărțuite sexual și intimidate de șefii lor.
La nivelul UE cifra femeilor hărțuite la locul de muncă sare de 100 de milioane.
Zilele acestea, opinia publică de la noi a fost pusă pe jar din cauza unei înregistrări făcute la primăria Călinești, din care rezultă că edilul i-ar fi făcut propuneri indecente propriei nepoate, pentru a fi avansată într-o funcție superioare celei deținute în prezent. El a și fost reținut deja pentru acest lucru.
În mod ciudat, în fața unui astfel de eveniment lumea se comportă ca și cum n-ar fi auzit niciodată de o asemenea practică. O ipocrizie tipic românească, în fața unui fapt ce se petrece la orice oră, și pe scară largă, cu aproape orice femeie care îndrăznește să aspire la un loc de muncă, cu demnitate.
Hărțuirea sexuală există de mult timp pe pământ, chiar de când țopăiam prin peșteri cu măciucile-n mâini și mâncam carne crudă, dar noi, unii, ne-am trezit alaltăieri că respirăm, clipim și avem foarte multe păreri. Specialiști!
Hărțuirea sexuală e greu de dovedit și, de multe ori victima tace. De teamă, de groaza de a nu-și pierde locul de muncă, de jenă.
Cu cât femeia are mai multe obligații (casnice, copii, soț, părinți în grijă, rate la apartament, etc) cu atâta e mai „prinsă” în plasa hărțuitorului.

Ioana lucrează la o instituție de stat și a fost la un pas de depresie din cauza unui șef care a chinuit-o ani de zile. Îmi povestea mereu că, atunci când se ducea la serviciu, simțea că-i sare inima din piept, îi tremurau mâinile, nu mai avea aer, și nu mai era în stare să facă nimic.

„Nu numai pe mine mă hărțuia, ci pe toate angajatele mai tinere. Până și pe femeia de serviciu punea mâna, o înghesuia prin cotloane, o ciupea de sâni, și era măritată, săraca. O bătea și bărbatul acasă… Eu, când îl vedeam pe nenorocitul de șef, fugeam, mă faceam că am treabă în alt birou, dar venea după mine, nu scapam ușor. Când mă prindea, îmi zicea să mă culc cu el, altfel mă dă afară. Norocul meu a fost că o dată i-am vomat în față, pe haină și m-a lăsat în pace, dar m-a penalizat pentru că…nu mi-am îndeplinit sarcinile. O mare minciună! De două ori am chemat salvarea, mi s-a urcat tensiunea și am crezut că mor. Am făcut reclamații la șeful mai mare, dar idiotul ăsta care ne batjocorea era pus politic și nu-l urnea nimeni de pe scaun. Apoi, nu știu cum a plecat. Eram în concediu de odihnă. Am auzit că s-a cărat în străinătate. Definitiv. Doamne! M-am născut a doua oară, crede-mă! Acum avem o șefă, nici asta nu e cum ar trebui, dar față de dementul ăla e un înger.”
Hărțuirea sexuală se întinde ca râia, ca ciuma bubonică în toate straturile societății, pe la toate palierele, meseriile. Ea există. În presă, în poliție, justiție, teatru, cinematografie… peste tot.
De câteva ori, și eu am simțit aproape de mine duhoarea hărțuirii. Dar pentru că nu aveam nimic de pierdut, decât un loc de muncă, am întors spatele și am plecat, suportând consecința de a rămâne pe drumuri, fără serviciu. Nu mi-a păsat, eram tânără, trăiau ai mei, mă ajutau, dar dacă aș fi avut atunci un copil? Rate? Nu știu ce-aș fi făcut… (D.F.M.)
„Lucram la începutul anilor 90, în tipografia Informația, când o biată corectoate a zbughit-o printre noi, în lacrimi. Fata i-a povestit, apoi, unei prietene că secretarul general de redacție de la publicația la care lucra ea i-ar fi cerut să se culce cu el. Era un tip între două vârste, slinos, grăsan, avea barbă, oleacă bălos pe dreapta, cu ochi bulbucați, cu nevastă și copii acasă. „De ce crezi că te-am angajat?”, ar fi fost replica acestuia. Corectoarea respectivă a dispărut de atunci. N-am mai văzut-o. Umflatul a continuat să vină la slujbă, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. (R.M.)

Poate dacă noi, femeile (și nu numai noi, ci și colegii noștri de muncă, bărbații!) am reacționa la prima intenție de hărțuire și indimidare asupra noastră, aceste evenimente negative, traumatizante n-ar mai fi așa de greu de depășit, iar vinovații pedepsiți.

Din păcate, puțini sunt cei care se implică, puțini sunt cei cărora le pasă, iar noi trebuie să ne descurcăm singure, ca de obicei.

În România, hărțuirea sexuală este sancționată prin Legea 202/2002 și este definită ca fiind un comportament nedorit cu conotație sexuală, exprimat fizic, verbal sau nonverbal, având ca obiect sau ca efect lezarea demnității unei persoane și, în special, crearea unui mediu de intimidare, ostil, degradant, umilitor sau jignitor.
Totodată, în Codul Penal hărțuirea sexuală este considerată infracțiune atunci când victima este intimidată sau pusă într-o situație umilitoare în repetate rânduri, fiind definită ca „pretinderea în mod repetat de favoruri de natură sexuală în cadrul unei relații de muncă sau al unei relații similare, dacă prin aceasta victima a fost intimidată sau pusă într-o situație umilitoare” și se pedepsește cu închisoarea de la 3 luni la un an sau cu amendă. (Codul Penal 2009).

Dana Fodor și Răzvan Mateescu

Foto preluare internet.