Tatiana era bibliotecară într-o localitate din sudul țării, aproape de Dunăre, când l-a întâlnit pe Liviu. Bărbatul, trecut bine de 45 de ani, dar verde încă și suplu ca un tinerel, venise la ei în comună ca să repare stâlpii de la gardul bisericii. Tâmplar, om bun la toate. Electrician, vopsitor, agricultor și tehnician. Îl întocmise popa, că oamenii de pe la ei erau ori plecați din țară la muncă, ori beți mangă prin crâșme, arde-i-ar pe mațe.
De la fereastra bibliotecii femeia vedea cum ridică Liviu barosul, uuuuu, bum!, cum taie lemnele, trosc! cum bate cuiele, toc-toc-toc, și, i-a căzut cu tronc. Lăsa naibii cartea pe care o citea (Nora Iuga- Harald și luna verde) și îl urmărea ca o obsedată.
Nu mai văzuse niciodată un asemenea om.
Era frumoooos, scris! Liviu avea ochii verzi, o luau frigurile când se uita la ea (căci o văzuse și el și nu-i era deloc indiferentă), fața îi era smeadă, cu buze bine desenate și pofticioase, senzuale. S-au amorezat nebunește unul de celălalt, asta după ce fata a trecut într-o zi pe lângă el și…
„Sărut mâinile, domnișoară! Îmi dați, vă rog, cheia aia de 16?”
Era tolănit pe sub niște uluci și nu prea se putea mișca. (Sanchi! A fost o manevră isteață, n-a știut cum să intre în vorbă cu ea.)
Tatiana a început să tremure ca zgâlțâită de friguri. În loc de cheia de 16, i-a dat o cheie franceză, dar ce mai conta? Putea să-i dea și-o cazma, totuna era.
Au făcut cunoștință. Nu-și mai puteau dezlipi nici palmele nici privirile unul de la celălalt.
Cu greu s-au despărțit, pentru că i-a văzut popa și a venit repede la ei.

„Liviule, Liviule, ești bărbat însurat, ai trei copii, vezi-ți de cuiele tale, că ne supărăm!”


În fine, s-au îndepărtat, dar amândoi se gândeau non-stop unul la celălalt. S-au mai văzut în vara aia de multe ori, și, de fiecare dată s-au curentat din priviri. Erau amorezați.


Tatiana locuia cu mă-sa, o aia ca o gheonoaie, rea, slabă și abuzatoare cu biata fată. Din cauza ei nu se căsătorise, că o ceruseră mulți băieți de treabă, din comună. Babornița le găsea defecte și dacă nu aveau. „Nu! Ăla nu e bun că e chel, ăla are o alună pă față, mdeci e blestemat, ălălaltu e tatuat ca la pușcărie, Nicu e prost, Cornel e prea pitic, Marius e cretin, Drăgan o are prea mică…”
Și uite-așa, bibliotecara noastră ajunsese fată bătrână la 40 de ani.
Dar, noroc cu Liviu, meseriașul însurat, că a iubit-o ăsta, de-a desprins-o din pantofii de antilopă cumpărați de la București dintr-un magazin de fițe, nu dau nume.
Venise omul tot așa, să-i repare preotului nu știu ce la acoperiș.

Doamne sfinte, când l-a văzut Tatiana despuiat, doar în pantalonii de lucru și cu pectoralii lucind în soarele de august, i s-a făcut rău de la tiroidă.
„Îu! Leșin!” Și s-a dus să-și dea pe față cu apă rece din puț.

La Magic Fm cânta Shaggy „Mister boombastic” și femeii i se părea că Liviu dansa pe ritmul ce bubuia din aparatul de radio. Bătea în tabla de pe acoperișul casei, dum-dum, și…
„Mister Boombastic
Mr. Lover lover, mmmm
Mr. Lover lover, hehe, girl
Mr. Lover lover, mmmm
Mr. Lover lover
She call me Mr. Boombastic, tell me fantastic…”


În seara aia au făcut amor pe câmpul din spatele fostului CAP. Stelele licăreau, lic-lic-lic, și plângeau de bucurie peste ei, greierii țârâiau și, în depărtare, se auzeau sirenele vapoarelor care treceau pe Dunăre. Vuuuu-Vuuuuu!


Să ne-nțelegem: nu era prima oară pentru Tatiana, mai avusese ea relații cu bărbați, dar neinteresante. Acum însă, a simțit că Liviu e omul vieții ei. Gata!
„Te iubesc!”, i-a spus tâmplarul frumos luându-i obrajii în palme. „N-am mai trăit așa ceva în viața mea, crede-mă!”
Apoi i-a povestit că e însurat, copiii sunt mari, la casele lor, dar că îi e milă să…
Bibliotecara a înțeles. Știa. Dar ei se iubeau atât de mult, încât ar fi răbdat orice pentru el.
„Taci! Nu-mi mai spune!”, i-a zis fata. „N-am să-ți cer niciodată să-ți părăsești familia sau nevasta. Aș vrea să știi, însă, că nu te las să-ți bați joc de sufletul meu! Și nici de soția ta! Tu trebuie să iei o decizie la un moment dat, pentru că nu e corect. Nici pentru mine, nici pentru ea, înțelegi?”
Liviu a înțeles, dar la Tatiana nu a renunțat. O iubea cu adevărat. Dar nici de nevastă-sa nu se lăsa. „Lucra la două gherghefuri”, cum se zice în bătrâni.
Cei doi îndrăgostiți se întâlneau pe șestache, se iubeau prin case de vacanță sau moteluri cu flori de plastic pe mese, dar lor le păsa doar de ei. Nu vedeau nimic în jur. Liviu era familia Tatianei. Îl considera iubitul ei, ceea ce, pentru ea era mult mai presus decât un soț. „Hm. Soții sunt milioane, banali, dar iubitul e unic!”, gândea ea zâmbind înfiorată.

S-au iubit și la bibliotecă, lângă raftul cu Dostoievski, raftul ei preferat. Uuuu! Ce senzații! Să faci amor cu Idiotul deasupra, cu Demonii în stânga și Crimă și pedeapsă la dreapta.

Tatiana știa că greșise și se frământa adesea. Nu avea dreptul să intre în viața unei femei necunoscute, să-i distrugă liniștea. Dar ce să facă? Ce? Poți porunci dragostei să nu mai fie? Poți sufoca iubirea? O poți ucide? Cum?
A bătut la ușa preotului:

„Părinte, așa, așa și-așa! Ce să fac? Ceee? Nu pot să trăiesc fără el! Nu pot și gata! Și nici el nu poate.”
Popa a dat din cap nemulțumit, a oftat și a zis: „Mă fată! Io te știu dă cân iereai atâtica. O știu și pă nebuna dă mă-ta. Te-am botezat… Ce sfat să-ți dau? Nu e creștinește să iei bărbatu alteia. E al ei. E păcat mare!”


Icoană populară, pictată manual, pe sticlă. Numai la www.artizanescu.ro.

Tatiana a început să plângă. „Părinte, dar ne iubim! Iubirea e un păcat? Nu-i cer nimic! Nu vreau bani, nu-l vreau decât pe el.”
Popa a pus-o să facă 499 de mătănii și să postească. Dar Tatiana tot l-a iubit pe Liviu al ei, cu tot cu penitențe, amenințări și riscuri.


Liviu a dus-o la munte, la mare și la Paris. Nu fuseseră niciodată, nici unul nici celălalt. Au trăit momente de vis, de nebunie. Îl privea cum conduce mașina, detașat, liniștit, cum face depășiri (și ea se speria ca o proastă! Liviu, nu!), îi mângâia mâinile muncite, cu mici răni care se cicatrizau și pe care ea i le săruta. Îl adora. Îi iubea palmele truditoare, degetele care o mângâiau…


Asta până a aflat Prica, nevasta lui. A făcut un scandal monstru, l-a scuipat între ochii ăia verzi și splendizi, l-a ocărât, l-a dat afară din casă, și l-a pârât tuturor rudelor. „Curvaru dracului! După 30 dă ani dă căsnicie, huoo!”
Apoi, a luat mașina și direct la bibliotecă s-a oprit. „O fac terci pe curva aia dă mi-a luat bărbatu!, zicea Prica, agitând un făcăleț deasupra capului. „O distrug!”
Din fericire pentru Tatiana, nu era acolo, pentru că mamă-sa se îmbolnăvise grav și stătea cu ea la spitalul județean. Era intubată.
Dar a apărut preotul paroh care a întrebat-o pe Prica ce s-a întâmplat. Supărată, și știind că preotul îl angajase pe Liviu să repare gardul și găurile din acoperiș, a tăbărât pe bietul popă, crezând că el e codoșul care i-a îmbârligat.

L-a zvântat în bătăi. Abia l-au scos polițiștii din ghearale ei, că-l omora. Victimă colaterală, săracul. A ajuns la spital, alături de mama Tatianei.
Pe Prica au încătușat-o, dar ei nici că-i păsa. Urla încontinuu, cu spume la gură: „Las că vine putoarea aia la bibliotecă! Vine ea! Dă nu-i dau foc la cărți, să arză ca șobolanca, a dreacu dă intelectuală!”


Tărăboiul s-a stins a treia zi. Prica a ieșit a doua zi de la secția de poliție și, după ceva vreme, s-a cărat în Anglia, la soră-sa. N-a mai auzit nici dracu de ea.
Cu Liviu și Tatiana nu mai știu ce s-a întâmplat. Nimeni nu i-a mai văzut de atunci pe cei doi îndrăgostiți.

Dana Fodor Mateescu, 7 noiembrie 2022/caricatura preluare net, Mihai Matei