Era iarnă, frig ca-n Groenlanda în biserică, eram supărată pentru că nu mă înțelegeam deloc cu Andrei, care mă necăjea zilnic, murise mama și, în genere, parcă întreaga planetă își pusese genunchii pe pieptul meu. Așa că, ce mi-am zis? Mă duc la un preot, să-i spun ce am pe suflet, poate mai dă afară din supărări, cu blândețea lui, cu har și înțelepciune.

Mbun! Plec la Cașin. Acolo, trei preoți spovedeau de zor. Unul bătrân, și doi mai tineri. Mmm, la care să mă duc? L-am ales pe cel mai înalt, și cel mai frumos. . (Mi se pare corect!)

Când am ajuns în fața lui, am îngenuncheat și m-am apucat să-i explic clar, concis, jurnalistic: așa, așa, așa… La început, părințelul a fost cam rigid, (credea că-s vreo nefericită înșelată de soț, alergată de cămătari sau bătută cu sapa, de rude). Heheee, dar după ce mi-a pus întrebările standard, tip sondaj, am realizat că l-am surprins cu răspunsurile mele neconvenționale. Din două în două secunde, ridica patrafirul și mă privea amuzat, de parcă-i venea să strige: „Cucu!”

Eu am a luat-o ca pe o încurajare, așa că am turuit, mai departe, cu lacrimi în ochi. Chiar eram supărată! „…și vă rog să mă credeți că nu mai știu cum să mă port. Nu mă ascultă, orice aș face. Își bate joc de mine. Dacă-l pedepsesc, el crede că mă joc cu el, și-mi zice: Muchinuțaaaa, ce ochi albaștri ai!…”

I-am povestit tot- tot. În clipa când am ajuns la fazele: „Andrei mi-a tăiat perdelele, pentru că nu zâmbeau, a scris cuvântul ĂLA cu un cui pe mașina lui tacs-o”, a vărsat o cutie de vopsea verde pe covorul nou din sufragerie” sau „Andrei a pictat 236 de mașinuțe cu toată oja mea” părințelul a izbucnit într-un hohot de râs, de-a răsunat biserica și s-au trezit din moțăială toate babele de la rând. „Îu, maică, ce să dă acolo?”

Părințelul mi-a pus palma pe cap și mi-a zis:

„În viața mea nu am pomenit o asemenea spovedanie. Hahaha! Sunteți o femeie fericită! Nici nu știți cât sunteți de fericită! Sincer, eu l-aș da pe Andrei la înot. E cel mai potrivit sport pentru unul ca el! Rugați-vă în fiecare seară, și va fi bine! În numele Tatălui, al Fiului și-al Sfântului Duh, aaaa-miiiin!”

M-am ridicat de jos, am zâmbit, iar omul bisericii mi-a făcut semnul crucii pe creștet. Am plecat, dar la ușă, am mai privit încă o dată spre el. Avea o credincioasă sub patrafir, dar încă râdea…

Când am ieșit afară, mi s-a făcut poftă de-o înghețată cu vanilie și, deodată, mi-au trecut toate supărările.

DFM 19 septembrie 2022