Nu știu cum sunteți voi, copii, dar mie îmi place toamna la nebunie. Cu diminețile ei deșuchiate, descheiate la toți nasturii, mincinoase, dar limpezi. Cu amiezile, ca niște cuptoare de pâine, cu aromele ei de struguri-căpșunică, cu nuci verzi încă, prune și mere crocante, cu serile ei iubite, dezvelite și de-a dreptul erotice.

Apoi culorile ei! Niciun anotimp nu e mai împodobit decât toamna! Niciunul nu s-a parfumat la subsuori ca minunata asta de toamnă. Ați văzut-o ce buze are? Ce ochi, ah, și ce plete?

Ce depresii? Ce ploi? Îmi plac toate. Și ce dacă pleacă păsările mele? Se întorc. Și ce dacă bate vântul ca turbatul? Scutură și el pomii, mătură praful.

În fiecare toamnă, eu mă pup cu Bacovia pe gură.

Când cade nebuna asta în viața mea, se vede clar cât sunt de îndrăgostită. Am ferestrele deschise și-mi bubuie toate ușile. Intră frunzele și furtunile în casă. În buzunarul de la piept am două poezii, un cântec cu ochii verzi, opt stele, trei greieri și-o bufniță din fier.

Toamna se uită la mine cum cos niște pantaloni care mi-au rămas largi, și zâmbește ca o gutuie. O chem cu gura închisă. Sunt o mută care vorbește mai bine când tace.

Când vine toamna, mă închin cu toate degetele ei. Ale mele-s plecate departe. Hrănesc porumbeii care plâng pe malul stâng al Dunării albastre. Numai în Bărăgan apusul are suflet de femeie.

Azi am o rană frumoasă în formă de apă pe umărul stâng.

Mă duc să dau jos luna din nuc. O iau și-o culc pe perna mea cu mirese și îngeri. Nu plec! Mă întorc!

Dana Fodor Mateescu

18 septembrie 2022

Pictura realizată de Răzvan Mateescu/ http://www.artizanescu.ro

Publicitate