Când m-am născut eu, în august, 1970, ursitoarele n-au vrut să vină când le-a chemat mama. Ea le-a invitat, după ce m-a adus cu tramvaiul de la maternitatea Steaua, a pus tuberoze prin casă, a măturat, a făcut plăcintă dobrogeană și prăjitură Flodni, a cumpărat vin, palincă de Bihor și Rom, dar zânele erau ocupate cu o altă paranghelie, la o  familie mai bogată.

„Lasă, că venim și la a ta, după ce terminăm cu fetița asta, au zis ele…” Și fâl-fâl-fâl… s-au cărat prin cer râzând ca nebunele.

Tata a râs scurt: „Obscurantism!” și, vesel s-a trotilat cu Jamaica respectivă, până i-a venit cheful să cânte: Treceți batalioane române Carpații. Mama a plâns 23 de minute și m-a strâns la piept:

„Fetița mea! Nici ursitoarele nu vin la tine!”

Mie, sincer, mi se cam drapela de toate, pentru că eram pitacă și absolut inconștientă.

Peste câteva zile au venit. Noaptea. Erau trei: Ursitoarea, Soarta și Moartea. Bete-mangă, șifonate, cu părul vâlvoi, rujate strâmb (normal că se fardau, dar ce credeați? Eram în anii 70 totuși!), una își pierduse pantoful („Ptiu! Adineauri eram cu el în picioare! Unde mama răului l-am lăsat?”)

Eu dormeam dusă, tata la fel. Numai mama, săraca, țuști, a sărit să le întâmpine.

„Soarta”, aia care-și pierduse pantoful, avea probleme cu ficatul (cred și eu, la câtă băutură linsese la bogătani!) și era palidă. Începe prima, fără nicio introducere:

„Asta-i fata? Hm… Cam strâmbă la mutră! Forceps?”

„Da! Cred că da…”, a zis mama sfioasă, în timp ce-l hâțâna energic pe tata. (A dormit ca un prunc până la sfârșit. Cu Jamaica nu te pui!)

„Mbun! Hai să începem, că-mi sfârâie gâtleju` de sete, și îmi vine să dau la boboci. Niște zeamă de varză ai? Să mă dreg, știi?”

„Avem! Imediat vă pun!, a zis mama…și șșșșșjjjjjjjjt, îi toarnă o cană.

Celelalte două, „Moartea” și „Ursitoarea” s-au apucat să hăpăie prăjituri și să bea vin direct din sticlă râzând întruna, ca niște tembele. „Fată, l-ai văzut pe Făt-frumos ieri? Ce cal mișto și-a tras!”

„Hm, a răspuns Moartea râgâind nazal și mărunțel. Nu vorbesc cu el! Nu mă interesează calul lui! Suntem certați de când cu faza aia. Știi tu care!”

„Soarta” a băut pe nerăsuflate un pahar de zeamă de varză, s-a șters la gura ei de zână și a grăit: „Copila ta va fi foarte timidă și, hâc, de multe ori, va părea proastă în fața semenilor, frustrare cu care se va lupta multă vreme, până când n-o să-i mai pese de nimeni și de nimic. Cu toată fețica ei strâmbă, va deveni frumoasă, dar nu o frumusețe standard, ci una atipică, specială, de nebună. Mari necazuri, hâc, îi va aduce și asta!  Invidia și ura anumitor persoane, și femei și bărbați, o vor trânti la pământ, o vor izbi de ziduri, dar să nu te temi, seamănă și cu tac-su, și, după cum îl văd eu că e, firea pe care o moștenește de la el o s-o salveze în fiecare clipă de zbucium. Hâc! Ah! Ce mă seacă fierea asta! Nu trebuia să beau atâta șampanie! Mdeci: în concluzie, fata ta va avea parte de fericiri devastatoare și scurte. Va iubi nebunește și va face greșeli cu carul, conștientă fiind că le face, ceea ce e și mai grav! Hâc! Mai pune niște zeamă de varză, că mor aici! Apropo de asta: bețiva asta de „Moartea” o va pândi, se vor juca împreună, dar n-o va lua repede, pentru că fii-ta are treabă și vor exista ființe dependente de ea. O să vezi tu, când va crește! Ochii fetei tale vor fi înlăcrimați toată viața… Mă scuzi, ai un antinevralgic?! Niște bicarbonat, ceva?”

Auzind ce zice „Soarta”, „Moartea”, mahmură și cu chef de scandal, stââânj!, îi aruncă-n cap în  o bucată de plăcintă.

„Eu? Bețivă? Am băut doar paișpe beri, trei sticle de vin vârtos și-o palincă. Asta în timp ce tu te-ai înfruptat, singură, cu șapte kile de șampanie Moet. Și-n urechi ți-ai turnat! Sta-ți-ar în gât! Eu sunt Moartea, ai uitat? Pot să beau vapoare de votcă și nu pățesc nimic! Ignoranto!”

„Soarta”, roșie la mutră, a lăsat naibii prezicerile stelare referitoare la viitorul meu și, cu mâinile în șolduri, ca o țață, s-a pornit să chiuie ca la nuntă, făcându-le-n ciudă „Morții” și „Ursitoarei”.

„Mai tacă-ți clanța aia spurcată!, a cârâit și „Ursitoarea”. Că numai prostii debitezi acolo! Ce înțelege femeia asta din ce bălării spui tu? O sperii! Ești coruptibilă și dilie! Dacă baștanii ăia ți-au îndesat icre de Manciuria pe esofag, le-ai spus numai ce au vrut ei să audă. Cred c-ai luat și mită! Ia arată poșeta!”

”Da!, să ne arate poșeta! Asta ia șpagă de la oameni și le prezice în funcție de cât primește! zbiera și „Moartea” sictirită dând cu o lingură în veioza făcută de tata, din plexiglas verde. I-ai văzut p-ăștia mai amărâți și prezici nefericirea?

Mama, disperată a încercat să le potolească:

„Vă fac o cafea?”, dar „Moartea” nimic: „Ce cafea, madam?, m-a înfuriat proasta asta de „Soartă”, că dacă mă scol acu` la ea, arșice o fac, de nu mai are cine să prezică oamenilor nimic!”

Eu mă trezisem și urlam cu toată capacitatea mea pulmonară.

„Aaaa, s-a sculat micuțaaa! a zis Ursitoarea. Ia să-i prezică și tanti ceva adevărat, că deliranta aia numai prostii a spus. Și, m-a luat în brațe. „Mami, s-o schimbi că s-a pișat pe ea! Mmmm, făptura asta va fi timidă, dar dac-o lovești pe nedrept, nu va întoarce niciodată și obrazul celălalt. E încrâncenată și orgolioasă. Asta mai bine moare decât să ceară ceva cuiva, fie și dragoste. Hm… Aici nu pot să intervin. O să ai de tras cu ea, mămico! Va lupta pe față, ca o leoaică, și nimeni nu va scăpa cu viață din colții ei. Poate să fie prea norocos. Nu va fi niciodată serioasă, și mari probleme va avea din pricina asta. E predispusă accidentelor, rănilor grave sau mai puțin grave. Va avea mulți prieteni, îi va plăcea să fie în centrul atenției, chiar dacă va ști că toate astea-s efemere. Va vorbi prin ochi, prin scris și prin întreaga ei ființă. Va iubi animalele și plecările. Va fi nomadă și veselă. Va face școală și va citi toată viața ei. Va trăi din litere și vorbe. Va dansa și va râde cu lacrimi. Aici a prezis bine Soarta. Lacrimile îi vor spăla ochii și când va dormi. Se va mulțumi cu puțin. Nu-i va păsa de bani, ci de iubire și… ”

Ei, dar în clipa aia, Stalin, bătrânul cocoș al doamnei la care stăteam noi în gazdă, a început să zbiere isteric: Cooooooocooreeegoooo, iar zânele odată s-au scuturat.

„Hait! Tre` să plecăm, a hârâit „Moartea”, cu o bucată de dobrogeană-n gură, gata să se înece. N-am apucat și eu niște Jamaică. Mi-era poftă! ”

„Vă pot oferi niște pălincă de Bihor, de la soțu` meu”, a vrut mama să salveze situația, dar „Moartea” a strâmbat din nas: Nu! Îmi cauzează arsuri. Mersi!”

„Tu nu prezici nimic? a întrebat-o „Soarta” în timp ce-și aranja freza-n oglinda de pe hol.

„Aaa, ești și șefa mea, acum, nu? După ce mă faci bețivă în public? Prezic când am eu chef, da?”

Și-a plecat, trântind ușa, cu furie: Bum!

„Stai! Așteaptă-ne și pe noi!”, au țipat suratele ei și, ca-ntr-un vârtej mirosind a bere și-a chiparos, au ieșit toate din casă, ca o furtună, de parcă nici n-ar fi fost. Covoarele din casă au fost toate date peste cap, de ziceai c-au trecut tractoarele pe-acolo.

Eu dormeam dusă, cu gura deschisă, mama rămăsese uimită cu antinevralgicul în mână, iar tata s-a întors pe partea stângă sforăind electric.

Dimineața își desfăcea pletele blonde peste București, iar soarele zâmbea, deasupra, cu lacrimi în ochi. Și-am încălecat pe-o stea, și v-am spus povestea-așa.

Dana Fodor Mateescu

5 martie 2020