La primele ore ale dimineţii, sau mai încolo, când soarele își dă tricoul jos de pe el și rămâne-n țâțele goale, prin cartierele marginașe ale Bucureștiului cârâie un refren pe care-l știm cu toții din copilărie: „Fiaaare veechi cuumpăăăr, fiaaree looom”.

Glasurile „antreprenorilor”, cocoţaţi pe capra căruţei, sunt tânguitoare. Teleguţele sărăcăcioase, trase de cai slăbănogi, dar împopoţonaţi cu funde roşii, să nu care cumva să fie deochiaţi, abia se mișcă. Conform unei hotărâri a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, întărită prin decizii ale consiliilor locale, accesul căruţelor pe şoselele din capitală este cu desăvârşire interzis. Cei prinşi încălcând această regulă sunt sanctionaţi, atât de politişti, cât şi de autorităţile locale, cu amenzi şi confiscarea atelajelor. Dar nu e niciun bai, unii dintre ei s-au modernizat cumpărându-și Dacii-papuc, obligați fiind de legea care le confiscă mârțoaga, capacele de canal ciordite și atelajul.
„Fiaaaree cuumpăăăr, fiaareee loom”. Glasurile ţigăncilor tinerele, ce seamănă uneori cu La Toya Jackson, alteori cu Amy Winhouse, ne rămân mult timp în memoria auditivă.

Şoseaua Olteniţei, spre Big Berceni, pe la prânz. Aerul pare încleiat. Un atelaj, tras cu greu de un cal, transportă o Dacie întreagă care se bălăngăne pe un computer stricat. Căruța încurcă traficul, băgându-i în boală pe şoferii din spate, care claxonează în disperare. Calul, obişnuit cu gălăgia, merge încet, de parcă e programat la pas mărunt. Abia după o jumătate de oră de chin, şoferii reuşesc să depăşească teleguţa. O imagine obișnuită din Bucureștiul începutului de secol 21.
Norocoșii care au Dacii-papuc reușesc să care tot ce aruncă locatarii: mobilă veche, mașini de spălat, calorifere, instalaţii sanitare, ba chiar carcase de autoturisme părăsite.


Foarte mulţi bucureșteni se plâng că indivizii care se plimbă pe stradă şi cerșesc în gura mare fiare vechi sunt aceiaşi care fură noaptea din curţi sau scările de bloc. Dacă locatarii sunt neatenţi, rămân fără clanţă la uşă şi grătarul de şters picioarele din faţa scării, că-i de fier. „Ăştia pun mâna pe orice, zice un pensionar din cartierul Chibrit. Au rupt gardul de fier forjat din faţa blocului şi l-au luat. Eu am prins-o pe una, cu fuste multe, care se căznea să taie o ţeavă de la gaze, noroc că am ţipat la ea. Vă daţi seama ce nenorocire se putea întâmpla?! Au furat toate capacele de la canale, ia priviți! Pe gazonul cu flori sunt niște canale. Pe toate le-au luat.”
Un alt pensionar care locuiește la casă, în aceeași zonă, a făcut reclamație de mai multe ori la secția de Poliție, pentru că niște indivizi care chipurile cumpărau fier, i-au desfăcut toate burlanele, le-au încărcat într-o Dacia-papuc și duși au fost. „Mi-e frică să mai stau în casă, mărturisește bătrânul. M-au amenințat că mă omoară, sunt ca mafioții din filme. La început m-au mințit că vor să-mi pună niște burlane noi, că alea ale mele erau ruginite. I-am crezut, dar mai mult de teamă, că stau singur. Le-au dat jos pe toate și așa am rămas. Fără burlane. Mi-au zis că degeaba îi reclam la poliție, că ei au prieteni peste tot și nu le face nimeni, nimic. Dealtfel, îi văd mereu prin cartier, cum cară fier și tot felul de cioroboiae. Nu le zice nimeni nimic.”

Două pirande simpatice şi-un flăcău subțirel zbierau, deunăzi, (2001) ca din gură de şarpe după fier vechi, prin faţa Bibliotecii Centrale Universitare. Din când în când, mai trăgeau de câte o clanţă, de nişte ţevi ce se iveau dintre garduri, ori probau canalele să vadă dacă se pot lua pe sus. Cu sacii în spinare, „fierarii” au ajuns pe Bd. Magheru, apoi pe C.A Rosetti, unde îi aşteptau două Dacii-papuc înţesate cu ţevi, calorifere, cărucioare pentru copii şi tingiri găurite. Era ora prânzului. Una dintre femei a întins masa direct pe capota uneia dintre maşini: niște salam, pâine, un castravete şi ceapă spartă cu pumnul. Au halit cu toţii, mulţumiţi și nederanjați de nimeni. La sfârșit au aruncat resturile pe jos și-au pornit veseli la drum. Bine mai e să trăiești la București!

Dana Fodor Mateescu -2001