V-ați întrebat vreodată cine se află în spatele unor minunate lucrări de artă din București? Sau cine a fost modelul, muza, ce gânduri avea ea, în momentul în care artistul încerca să eternizeze clipa, ideea, zborul?
Care dintre dumneavoastră, trecând prin faţa Universităţii, nu s-a oprit, fie şi pentru o clipă, să admire cele patru statui de pe frontispiciu: Dreptul, Filosofia, Ştiinţa şi Arta? Patru statui privesc forfota de jos, cu ochii înguști și parcă vii. Ele au văzut și au trăit o fărâmă din istoria Bucureștiului: gărzi legionare cu brațele drepte întreptate spre cer, comuniști agitând niște portrete, pionieri, uteciști, revoluționari decembriști murind.
Fiica statuilor
Puţini ştiu că aceste mărturii din piatră, ale unui trecut nu chiar atât de îndepărtat, au ieşit din mâinile unui mare artist: Emil Wilhelm Becker, sculptorul Casei Regale. Ca model, a slujit chiar fiica lui, Elsa Otilia, o frumuseţe nordică, diafană.
Azi, artistul este pe nedrept uitat și o mare parte din lucrările lui au rămas nesemnate, o pedeapsă dată de comuniști pentru că a avut ”neobrăzarea” să fie sculptorul casei regale! Singurii care s-au luptat pentru reabilitarea și recunoașterea maestrului au fost nepoata lui, Rodica Filip von Becker și fiul acesteia, Șerban.
Moștenitoarea, Rodica, seamăna ca două picături de apă cu statuile. Avea aceleași trăsături fine, dar ferme. ”De multe ori, trec pe sub cariatidele acestea și mi se face dor de mama, ne-a mărturisit doamna Rodica von Becker. Îmi amintesc și de bunicul, Otata, cum îi spuneam noi, ai casei. A fost un om cu totul special, deosebit. Minunat. Parcă îl văd cum lucra în atelierul de pe strada Bateriilor, plin de ciment, praf de piatră, cu degetele albe-albe. Stătea ore în șir închis acolo, ciocănea, șlefuia, finisa. Eu eram mică, mă jucam uneori pe lângă el și mă întreba: îți place Rodicuța?”
Un artist uitat pe nedrept
Emil von Becker a creat de-a lungul anilor numeroase lucrări spectaculoase: monumente publice, funerare, statui, clădiri publice, private, cu sculpturi ornamentale, busturi, cavouri, grădini publice sau particulare, medalistică, numismatică, măşti mortuare, realizate în atelierul din strada Bateriilor nr. 50.
O capodoperă semnată Becker este ”Mormântul Eroului Necunoscut”, închinată memoriei celor căzuţi în Primul Război Mondial şi expusă în parcul Carol. Pe vremea lui Gheorghiu-Dej, lucrarea a fost mutată la Mărăşeşti pentru a nu concura cu mausoleul eroilor comunişti. Şi-a reluat locul în Parcul Carol abia în 1990.
În 1922, Becker a realizat o altă operă monumentală: „Clopotul încoronării” de la Alba-Iulia, un uriaş cu sunet clar, care a bătut pentru prima dată la încoronarea Regelui Ferdinand I şi a Reginei Maria, primii regi ai României Mari. Artistul a făcut peste 130 de lucrări, medalii şi plachete pe teme istorice, culturale sau militare, fiind şi membru al Societăţii Numismatice Române. Impresionantă este colecţia de măşti mortuare.
Becker a făcut mulaje după figurile unor marcante personalităţi ale vremii: I.C. Brătianu, Take Ionescu, O. Goga, I.G. Duca, Regina Maria, Patriarhul Miron Cristea, apoi a creat măşti mortuare. A ridicat monumente funerare de o deosebită frumuseţe: pentru Emil Lahovary, la cimitirul Bellu sau pentru Take Ionescu, la mănăstirea Sinaia.
Frontonul care decorează clădirea Camerei Române de Comerţ, reprezenând Industria şi pe Hermes- zeul comerţului, sculpturile exterioare şi interioare ale Muzeului G. Enescu, vila Minovici şi cele din parcul ei sau lucrările ornamentale ale fostei Bănci Marmorosch-Blank, tot de el sunt realizate. Becker şi-a pus ”amprenta” şi pe faţada Primăriei “de verde” din sectorul 1, pe clădirea Primariei Capitalei, a Catedralei din Cluj, a Palatului de Justiţie din Ploieşti.
Dar poate cea mai importantă lucrare a artistului este Mausoleul de la Mărăşeşti. În anul 1924, Becker a realizat toate sculpturile din capelă şi interiorul criptei. Monumentul a fost ridicat din iniţiativa principesei Alexandrina Cantacuzino. O lucrare cu o adâncă semnificație istorică și națională este sarcofagul cu pământ românesc, aflat în mausoleul ridicat în memoria aliaților care au luptat împreună în Primul Război Mondial: Interallie de Cointe-Liege, în Belgia. Sarcofagul are pe capac o spadă de bronz, gravată cu cei doi ”F” de la Ferdinand. Sculptorul a creat și două medalii, reprezentând monumentele și pe cei doi regi: Leopold al III-lea al Belgiei si Carol al II-lea.
Monumentul „Avântul Țării” nu are autor nici în ziua de azi
Rădăcinile familiei străvechi Becker se pierd în Germania secolului XVII. Filip Becker, străbunul lui Emil, a fost un faimos gravor. La un moment dat, acesta a fost rugat de ţarul Rusiei, Petru cel Mare, să facă nişte bijuterii pentru familia sa. Urmaşul lui Filip, August Becker, era, la rândul lui, un renumit gravor şi modelator în metal. El a venit în România la 1875, chemat de regele Carol I pentru a restaura ornamentele de plumb ale Mănăstirii Curtea de Argeş. Viitorul sculptor al Casei Regale, Emil Wilhem August von Becker, era fiul lui August Becker. S-a născut la data de 7 iulie 1881, în suburbia Manea Brutaru (azi Calea Griviţei). Tânărul urmează cursurile Şcolii Germane evanghelice din Bucureşti, apoi devine elev al maestrului Ion Georgescu, directorul Şcolii de Belle-Arte, părintele sculpturii moderne româneşti. În 1900, Emil W. A. Becker realizează catapeteasma pavilionului românesc la expoziţia internaţională de la Paris. Din 1904 studiază la Institutul Regal de Arte din Munchen. Fiind un student eminent numele său a fost gravat pe placa de onoare, conform tradiţiei instituţiei.
În 1921 ridică monumentul ”Avântul Ţării” vizibil şi astăzi în Piaţa Walter Mărăcineanu din Bucureşti (la intrarea în Cișmigiu, dinspre Sala Palatului). Lucrarea a fost construită în cinstea eroilor căzuţi la datorie în campania din 1913. La bază, sculptura înfăţişa trecerea românilor peste Dunăre în Bulgaria. Basoreliefurile însă, au fost şterse de comunişti.
O familie de militari
Sculptorul a avut o fiică, Elsa Otilia. O iubea ca pe ochii din cap și, de multe ori, era muza lui. Fata a urmat Cursurile pensionului de călugăriţe Sfânta Maria, de pe Pitar Moş, (azi Facultatea de Limbi Străine din cadrul Universităţii Bucureşti). Acolo a deprins arta picturii, participând la expoziţii anuale, pentru a-i ajuta, pe săraci, cu banii primiţi. În 1935 s-a căsătorit cu ofiţerul de Geniu Stelian Ionel Şerbănescu, mariaj care a trebuit ”să aştepte” aproape patru ani. De ce? Pentru că maestrul Becker nu avea banii necesari pentru nuntă. Abia mai târziu a obținut sumă multvisată, când liberalii i-au plătit ”comanda”, adică cele patru muze de pe faţada Universităţii Bucureşti, creaţii pentru care Elsa Becker chiar a pozat.
Ajuns colonel, în anii celui de-al Doilea Război Mondial, soţul Elsei Becker e disponibilizat de comunişti în 1948, la 39 de ani, fiind obligat să se pensioneze. Soţii Şerbănescu şi Elsa Becker au avut o fată, pe nume Apolonia Paraschiva Rodica von Becker, născută la 14 octombrie 1935, botezată de Apolonia Gagel (familia Gagel era proprietara fabricii de panificaţie Otto Gagel, azi dispărută).
„Suntem muritori de foame!”
Emil W. A. Becker a plecat dintre cei vii în 1952, trist, dezamăgit, sufocat de o lume nouă şi prea rea pentru sufletul lui. Implantul comunismului, în ţărişoara cu formă de pumn, a distrus aproape orice urmă de viaţă din trupul marelui om de cultură. Târziu de tot, sculptorul, prietenul regilor şi al miniştrilor, cel care a fost unul dintre membrii fondatori, preşedinte şi vicepreşedinte al Sindicatului Artelor Frumoase, a primit şi el, în sfârşit, o pensie de la statul român.
Iată un fragment dintr-un memoriu înaintat Sindicatului Artelor Frumoase şi al Fondului Plastic: „Acum fiind de 69 de ani, dăunat de război, neavând nici un venit de nicăieri, rog să binevoiţi a urgenta pensionarea mea, căci nu am cu ce trăi cu soţia, suntem muritori de foame.”
Sculptorul Casei regale s-a bucurat de pensia comunistă doar un an de zile. Apoi a murit, lăsând în urmă o rană deschisă şi o operă care încă dăinuie. Şi nu de puţine ori lucrările semnate Becker au fost trecute cu ”autor necunoscut” sau atribuite altor artişti.
Criticul Petre Oprea spunea despre maestrul Becker: „Prin aceste reușite, Emil W. Becker își înscrie numele printre artiștii valoroși ai timpului, iar opera lui ar trebui depistată și prezentată la adevărata ei valoare artistică în cadrul sculpturii românesti din prima jumătate a secolului XX.”
„Epurările comuniste
La 27 noiembrie 1944, sub motivul „epurării elementelor fasciste” și a „colaboratorilor” regimului antonescian, Ministerul Artelor a solicitat Sindicatului Artelor Frumoase să numească o comisie alcătuită din cel puțin trei persoane care să pună în aplicare principiile de epurare a acestei instituții. Sub semnătura lui Camil Ressu, în comisie au fost numiți Corneliu Medrea, Nicolae Dărăscu, George Talaz, M. H. Maxy și Lucian Grigorescu. În numele acestei comisii, la 4 ianuarie 1945, M. H. Maxy a făcut cunoscută autorităților lista artiștilor plastici propuși pentru epurare. Într-o primă serie au fost epurați și anchetați 39 de pictori, gravori și sculptori, între care Nicolae Brana, Oscar Han, Vladimir Frimu, Puiu Anastasescu, Dan Ialomițeanu, Nicolae Stoica, Horia Igiroșanu, Eugen Ispir, Mac Constantinescu, Ștefan Băeșan, Lucia Dem. Bălăcescu, Gustav Müller, Milița Petrașcu, Hans Eder, Paul Miracovici, Ion Vlasiu, și mulți alții. Comisia condusă de M. H. Maxy a întocmit aceste liste într-o grabă și cu o confuzie evidentă, înscriind și artiști care nu au făcut parte niciodată din asociațiile artiștilor plastici (de exemplu Ștefan Dimitrie), sau chiar propunând excluderea unor artiști decedați (cazul lui Ștefan Dumitrescu, decedat din 1933).
După ce „elanul” epurărilor s-a mai liniștit și la Ministerul Artelor a fost numit Ion Popa, la 29 ianuarie 1947 Comisia de Epurare a Sindicatului Artelor Frumoase, în frunte cu Camil Ressu și cu activul M.H. Maxy, a adoptat o hotărâre de a absolvi pe cei ce erau în curs de judecare și de a reduce din pedepsele celor epurați. De diverse reduceri au beneficiat Gheorghe Vânătoru, Nicolae Brana, Alexandru Mazilescu, Horia Boicescu, Oscar Han, Lucia Dem. Bălășescu, Puiu Anastasescu ș.a.” (sursa Wikipedia
Mulţumim doamnei Rodica Filip von Becker şi istoricului Adrian Majuru pentru sprijinul acordat la realizarea acestui material.
Expl. foto:
1. Portretul artistului.
2. Elsa Becker şi soţul ei ofiţerul de Geniu, Stelian Ionel Şerbănescu.
3. Copiile Elsei înainte de a fi ridicate pe Universitate.
4. În timpul lucrului la “Avântul ţării” (azi în Piaţa Walter Mărăcineanu).
Dana Fodor
Răzvan Mateescu (2005)
Atelierul artistului a fost preluat de sculptorul EUGEN CIUCA.Era un atelier minunat inclusiv cu un cuptor de ars ceramica si avea un volum impresionant.In curte mai erau citeva lucrari sau fragmente ale lucrarilor lui E.W.Becker in anul 1969 cand E.Ciuca m-a gazduit in atelierul sau pe perioada admiterii la Politehnica. E.Ciuca este autorul coloanei de la intrarea in Herastrau dinspre Casa Presei.
A plecat in Italia cand a castigat concursul pentru monumentul lui Dante Aligheri de la Pontelongo (?) la implinirea a 500 de ani de la nastere.A expus la Venetia si in Italia .Nu s-a reintors in Romania fiindu-i refuzat a prelungirea pasaportului desi avea comenzi in Italia.A plecat apoi in SUA unde a fost mult timp profesor de sculptura la fac. de arta N.Y.(?).A fost ignorat in Romania datorita unei decoratii germane pe care a luat-o pe frontul de est desi era intr-o unitate romana.A fost unul din autorii raportului catr Ghe .Ghe .Dej prin care au fost reabilitate operele lui BRANCUSI de la Tg.Jiu.Asa L-am cunoscut ,cand a petrecut cu o comisie de trei pers.2 luni pentru a aduna documente si fotografii.
Foarte interesante informatii. Nu am stiut de ele. Multumesc mult pentru precizari! ❤
Multumim. Voi cauta aceste lucrari in Bucuresti.
Interesant. Forte bine venit pentru mine, cunoșteam prea puțin despre aceste frumuseți.
Va multumesc si eu!
Frumos si interesant materialul de fata, cu atit mai mult cu cit mi-a dus aminte de Palatul Justititei de la Oradea pe care l-am vazut de curind și nu mica mi-a fost surpriza sa constat similitudinea din toate punctele de vedere, adică frontispiciul, este decorat, în partea superioară, cu patru statui.
L-am postat si eu pe pagina mea de faccebok, pentru ca merită sa fie citit, pentru ca trebuie sa apreciem valorile din viața noastră si prea putini mai știm sau ne aducem aminte de creatori.
Felicitari!
.
Dar, pentru o informare corecta a cititiorilor, ACESTE STATUI NU SUNT CARIATIDE!
Preiau din Dex-on line: „cariatídă sf [At: HOGAȘ, M. N. 54 / P: ~ri-a~ / Pl: ~de / E: fr cariatide, lat caryatides] Statuie reprezentând o femeie care susține, ca o coloană, cornișa unui acoperiș, o intrare etc.”
Cu stimă
Multumesc!
Am vazut, a fost o eroare si va multumesc pentru precizari si atentionare! Am schimbat in titlu si sper ca nu mai e nimic gresit. Stiti cum e…eram convinsa ca sunt cariatide, dar ele nu sustin nimic…:-) Cu bine!
Felicitari ptr atitudine, modestie si corectare. Este prea bun articolul pentru a lasa sa planeze asupra lui incorectitudinea.
Un articol foarte interesant care ne-a dezvăluit câteva mistere despre lucrurile care ne înconjoară ( pentru bucureșteni ) .
Va multumesc! ❤
Minunat articol. Cat de putine stim despre „Micul Paris ” si oamenii lui geniali care au creat ADEVARATE opere de arta . Multumesc !
Și eu vă mulțumesc și mă bucur că l-ați citit! 🙂
Frumoase , deși nu par a reprezenta cele 4 profesii (dreptul , filosofia , literatura , arta ) și intr-adevăr nu sunt cariatide ……
Mulțumesc mult pentru acest material extraordina! Puteam să mor fără să cunosc amănnte despre fumoasele statui pe care le-am admirat atât de des in perioada studenției(1963-1968).
Incă o dată mulțumesc
Impresionant. Merită cunoscute toate aceste povești de viață, de creație, de zbucium, ale unor oameni de mare valoare… Vă mulțumesc.
A republicat asta pe Marina Costa și a comentat:
Bine de stiut.
Minunat! Felicitari autoarei si multa energie pentru a aduce la lumina si alte nestemate lasate mostenire viitorimii.
Va multumesc!
Multumesc pentru informatie. Jurnalistica de exceptie. Este datoria mea sa raspandesc munca Dvs. O fac cu draga inima.
Va mulțumesc pentru articolul Dv. atât de interesant și lămuritor care, însă, a dat naștere unor comentarii inteligente și de bun simț în afară de unul singur. Ghiciți care este!
Mircea Dan Irimescu, daca va referiti la cel de sus, scris de Laurentiu Constantin, nu pot decat sa va dau dreptate. Si sa-l sterg. N-are ce cauta la mine in viata. Daca este altul, va rog sa ma luminati…Numai bine!
Bravo, Alecule!
Bravo, Dana Fodor Mateescu! Frumos , interesant si emotionant articol!Laude si aprecieri binemeritate si regretatului OM de cultura Emil Wilhelm Becker, creator de opere nemuritoare, multe din ele , din pacate nestiute!
Cinste lui si celei care l-a adus la lumina realitatii, distinsei Jurnaliste Dana Fodor Mateescu!
Eu va multumesc si ma bucur din toata ❤ ca ati citit!
Dna Rodica von Becker povesteste despre sculptor si intreaga lor familie intr-o carte lansata acum o luna la Bookfest: https://edituravremea.ro/colectii/planeta-bucuresti/cu-doamna-rodica-filip-von-becker-despre-bucure%C8%99tii-sculptorului-emil-wilhelm-von-becker
Multumesc!
A republicat asta pe tudorvisanmiu.
Mulțumesc pentru aceste memorabile informații. Sculpturi impresionante și pure ieșite dintr o poveste. Va rog sa luptați pentru adecere la suprafață și la Știința Romanilor, tineretului sa știe ca fără trecut nu exista viitor. Tara trebuie sa recunoască ca suntem un popor binecuvantat
Multumesc pentru mesaj si incurajari! Incerc sa scot la iveala tot ce tine de acest minunat sculptor, uitat pe nedrept. De pilda, stiati ca statuia Avantul tarii, situata in Piata Walter Maracineanu de langa Cismigiu, INCA nu are semnatura ilustrului artist Emil von Becker, autorul ei? Comunistii i-au smuls placuta pe care era trecut numele lui. Si inca nu s-a gasit niciun om lucid care sa o puna la loc. Dupa 30 de ani de la…. asa-zisa cadere a comunismului. Si asa, sunt multe statui sau vile din Bucuresti.
Felicitări pentru așa importante realități uitate ori ascunse voit.
Oare Ministerul Culturii citeste așa ceva?
De la acest articol, cred că ar trebui ,Arhitectura,Universitatea,Ministerul Culturii să genereze minim anual,simpozioane,comunicări si premieri pentru a descoperi si mentine vie memoria unor astfel de oameni eminenti.
Muțumiri pentru tot efortul autoarei.
LV
Vă multumesc și eu pentru cuvintele frumoase! Nu stiu daca vreun reprezentant, care are ceva de zis si apartine de Ministerul Culturii a citit textul. Stiu doar ca din 1989, de cand, chipurile, suntem in „democratie”, nu s-a făcut nimic in sensul acesta. De pildă, banca din fața Fântânii Miorița, (Milița Petrascu), cea cu dantelaria de piatra, făcută de Becker, nu are nicio semnătură. De asemenea, ansamblul sculptural din Piata Walter Mărăcineanu. Și așa..sunt multe lucrari lăsate special FĂRĂ semnătura autorului. De ce să știe oamenii CINE a realizat asemenea frumuseti? Comunismul e o boală!
Am citit cu plăcere articolul. N-am știut. Am aflat. Acum știu. Mulțumesc
Cu regret și îngrijorare pt înmulțirea epigonilor. Care demolează, șterg, ascund orice poate să erodeze, pună la îndoiala aparențele care le creează și ni le vând (egali culpabili suntem cumpărând-le iluziile).
Lipsa aprecierii față de un Becker și mulți alți arțiști, oameni de cultura, arată lipsa de respect față de sine. Pentru modele, exemple în artă și cultură. Ipostaza aceasta, ne clasifică nivelul (derizoriu, decadent) al societății contemporane. Un ev obscur, frivol, dacă nu întunecat încă.
Din pacate… Cu pietre de moara legate de trup, nu putem zbura. Nici macar nu ne putem ridica de jos. 😦 Va multumesc si eu pentru ca ati poposit cateva clipe in viata mea.
Exceptionala prezentare.Multumesc familiei si tuturor celor care au contribuit la scoaterea la lumina a istoriei acestor capodopere. Din nefericire am pierdut in perioada comunista pretuirea valorilor nationale iar un alt mare Eminescu care sa lupte pentru acest lucru nu a mai existat
Cu drag, va multumesc si eu ca ati citit. Sper sa mai adun ceva informatii. Va imbratisez! ❤
Poate nu ar fi lipsit de interes publicarea operelor sculptorilor familia Stork, Ihm, adusi in țară tot de Regele Carol I. Au sculpuri laPalatul CEC, in cimotirul Bellu si la Fac. de Medicina și Farmacie.
O, daaa! Fratii Stork au foarte multe opere prin Bucuresti, si nu numai. Eu o admir si pe Lidia Kotzebue, artista care a dat nastere ansablului sculptural Statuia Aviatorilor, dar il ador si pe maestrul Romanelli.
Sint curios ce au in miini statuile de pe Universitate si ce simbolizeaza cele pe care le au in miini.
Emotionant… Am locuit pe strada Bateriilor si m-am jucat adesea in curtea cu atelierul sculptorului.Ma bucur mult ca am aflat istoria statuilor dar si tristetea vietii marelui artist; probabil ca asa e datul acestui popor sa nu isi cinsteasca decat intr-un tarziu creatorii de suflet si de multe ori sa ii petreaca in uitare… Dar mai exista si oameni ca dvs d-na Dana Fodor Mateescu care suflati usor praful timpului si ne dezvaluiti lucruri minunate. Multumesc
Mă bucur mult că v-a plăcut textul meu. Să știți că tot nici eu nu cunoșteam mai nimic desre Becker, dar s-a intâmplat să mă căsătoresc cu un nepot de-al lui (fiica sculptorul, doamna Rodica von Becker și soacra mea, Viorica Mărculescu-Mateescu erau verișoare primare) și așa am aflat multe lucruri despre această familie specială. Vă îmbrățișez! Numai bine!
Mă bucur de fiecare dată când mai descopăr oameni ca dumneavoastră, dedicați, corecți și dornici să împărtășească adevărul. Felicitări!!!😊😊😊
Vă mulțumesc și eu! Sunteți rudă cu Alexandru Marghiloman, primul ministru din anul 1918?
Minunat articol! Multumesc .
Multumesc !
Cu drag! Eu îți mulțumesc și te mai aștept! Azi urc un text despre suferințele sculptorului Emil Becker și ale familiei sale în comunism.