Mă uitam pe Facebook și, pentru că am o atracție sinceră (și subiectivă) față de stațiunea Eforie Nord, mi s-au oprit ochii pe o fotografie postată pe un grup.

În poza, de prin anii 70, trona ca un rege Hotelul Belona. Am pus o inimă și am vrut să „scrollez” mai departe. Însă mi-au sărit în ochi unele comentarii gen: „Dacă nu era Ceaușescu, nu mai aveam noi litoral cu hoteluri”… „Pe vremea lui Ceaușescu s-a construit Belona. Ceaușescu e un erou, să i se facă statuie… Pe vremea lui Ceaușescu nu aveam șezlonguri și mâncam pe ciarciaf (sic!). Ce hotel frumos au construit comuniștii!… Acum nu mai construiește nimeni nimic. Numai porcării…. etc.”
La început am crezut că e vreun robot, vreun troll, un provocator pus special să…
Dar nu! Am scris și eu un comentariu, dar cred că mi l-au șters. Nu l-am mai găsit. Am spus că Belona a fost construit de arhitectul G.M. Cantacuzino în anii 30.

Nu m-am lăsat, am căutat, din nou, grupul și am repus comentariul. În schimb, am primit mesaje cu insulte, c-așa-i „patriotul” nostru: aprig și educat.
M-am uitat la pozele conturilor „patriote” și iubitoare de cizmari, mic dejun la ciarciaf și polimeri. Erau persoane reale, trecute de 50 de ani, majoritatea pensionari, cu familii, copii, nepoți.

M-am îngrozit! Indivizi care dondăne aceeași prostie, ca o mantră mestecată de alții, și absurdă:

„Era bine pe vremea lui Ceaușescu. Ne-a dat case și servici. Ne-a plătit datoriile...”
Indivizi care pun gifuri în loc de comentarii, foarte credincioși (Dumnezeu să-l odihnească!), cu poze făcute cu telefoane performante, de la nunți, de prin Grecia, Turcia, Franța, Germania, (cu nașu Costică), de pe la mănăstiri (oare ce-au înțeles?) indivizi care nu au realizat că, dacă Ceaușescu mai era în funcție, nu aveau curent acum, la anumite ore, apă caldă, mâncare, să bage la maț, și nici peste hotare, unde umblă ei in vacanțe, nu s-ar fi dus… Indivizi care ar fi putut să dea căutare pe google, să vadă cine a construit hotelul Belona din Eforie-Nord. Dar cititul doare, știu. Doare și adoarme tun.
(DFM)
Hotelul Belona, din stațiunea Eforie Nord, este un imobil splendid, construit în anii 30 ai secolului trecut, la circa 20 de metri de plajă. A fost ridicat după planurile marelui arhitect George Matei Cantacuzino și reprezintă una dintre cele mai frumoase clădiri din stațiunea Eforie-Nord.
Belona a fost construit între anii 1934-1940, are o arhitectură modernă având la bază principii clasice de compoziție și volumetrie, ce pot fi regăsite și la Hotelul Rex din Mamaia ridicat tot în intervalul acelorași ani, dar și alte clădiri din București sau Brașov.

G. M. Cantacuzino se foloseşte frecvent de forme metaforice pentru a da semnificaţie spaţiului construit. Hotelul Belona seamănă cu un vapor care încalecă valurile. Simbolizează evoluția şi forța omului asupra mării.
În zona hotelului a fost amenajată și gara Belona, capul de linie pentru autobuze ce făceau curse între Constanța și Eforie -Nord, dar și o stație de taxi. Din nefericire, în 1960, pe vremea dragilor de comuniști, gara a fost demolată. Nu mai era bună! (n.m.)
Stațiunea Eforie a fost înființată în anul 1894 și era un fost cătun al comunei Techirghiol care s-a transformat în staţiune balneară după 1920. A devenit comună urbană independentă la 1 noiembrie 1933, prin desprinderea ei de Techirghiol, sub denumirea de „Eforia – staţiune balneo-climaterică”.

Cine a fost George Matei Cantacuzino?

S-a născut la 23 mai 1899, în Viena, Austro-Ungaria într-o familie nobiliară, os de domnitor. Este fiul lui Nicolae Barbu Cantacuzino, diplomat de carieră și al Marcelei Bibescu, nepoata domnitorului Gheorghe Bibescu.
G.M. Cantacuzino a fost un arhitect, pictor și scriitor român, un reprezentant al modernismului moderat și cel mai prolific teoretician al arhitecturii din România.

Primii zece ani din viață îi trăiește la Viena, după care vine în România. Urmează cursurile liceului umanist din Montreux, dar obține diploma de bacalaureat la colegiul Sf. Sava din București la 1916. Participă ca voluntar la marele război,în luptele de la Mărășești și Soveja. Urmează ca și alți români cursurile de arhitectură la École des Beaux Arts la Paris, și în final va obține diploma de arhitect. Leagă prietenii cu oameni de cultură, atât din țară cât și din Franța. Amintim pe Simon Bayer, poetul Ion Barbu, Lucien Fabre, Paul Morand, George Michaux, Matila C. Ghyka, Theodor Pallady, Anton Bibescu, Marta Bibescu, Tudor Vianu, Mihail Sebastian, Constantin Brâncuși, Horia Teodoru, Alexandru Rosetti, Catul Bogdan, Gheorghe Brătianu, Ion Jalea.
Se căsătorește cu Sanda Știrbei și va avea doi copii, Serban și Marie-Lyse, deveniți cetățeni englezi.
Participă ca deputat la viața politică, este împotriva exceselor Gărziii de Fier, își va trimite în jurul anului 1940 soția, Sanda Știrbei cu cei doi copii ai lor, Șerban și Mary-Lyse în Marea Britanie. Fiind proiectantul blocului Carlton din capitală, prăbușit la cutremurul de la 1940, este arestat din ordinul generalului Antonescu, dar s-a dovedit că executantul construcției nu a respectat planurile arhitectului.
Încercările sale de a părăsi țara și de a se alătura familiei, îl vor duce la închisoare, ca și alți membri ai familiei Cantacuzino și ai altor familii aristocratice sau nu, a căror stare materială nu concorda cu doctrina comunistă.
Este încadrat la București la Direcția Monumentelor Istorice, este concediat, având origine nesănătoasă și concepții învechite, iar după cea de a doua arestare, va lucra la Mitropolia Moldovei, tolerat de autorități, dar protejat de mitropolitul Iustin Moisescu.
Pictează și desenează mult, participă la Salonul oficial, la expoziții de grup sau are expoziții personale, postbelic are o expoziție în București la Parcul Herăstrău, unde artistul plastic Theodora Maria Kițulescu trecută și ea la „munca de jos”, răspundea de parc, închisă urgent de autorități după trei zile pentru că nu se situa în curentul proletcultist al vremii.
Fondează împreuna cu arh. Octav Doicescu revista Simetria, la care va avea contribuții în fiecare număr, atrăgând colaboratori de marcă, salutată cu entuziasm la apariție în Revista Fundațiilor Regale de Petru Comarnescu.
Primește titlul de cetățean de onoare al orașului New York, ca urmare a efortului său la pavilionul românesc la Expoziția internațională din acest oraș, la 1939.
Va fi profesor până la arestarea sa de către autoritățile comuniste la Școala de Arhitectură de la București, Academia de Arte Frumoase și la Școala Politehnică din același oraș. Până la 1944 a ținut conferințe la Radio România.
A colaborat cu cronici plastice și eseuri de arhitectură, estetică sau de cultură în general la Revista Fundațiilor Regale, Viața Romînească, Revista Istorică Română, L’Architecture d’Aujourd’hui, Lumină și culoare, Simetria, Boabe de grâu, Contimporanul, Artă și tehnică grafică, Mișcarea. Despre opera sa se vor exprima G. Călinescu, Mihail Sebastian, Camil Petrescu, Perpesicius, George Oprescu, Ionel Jianu, Tudor Arghezi. L-a vizitat pe Brâncuși, atunci când drumurile lui ajungeau la Paris.
Facultatea de arhitectură a Universității din Iași îi poartă numele.
După planurile sale au fost construite următoarele clădiri, în stil renascentist:
Palatul Băncii Crissoveloni (împreună cu August Schmiedigen, București, Strada Lipscani 8;1928-1933)
Fostul sediul Uniunii Arhitecților (transformarea acestuia), mai târziu restaurantul Mărul de Aur (1925-1928).
Imobilul Crețulescu din Calea Victoriei (1934-1939)
Clădirea de birouri din Piața Universității (1934-1939)
Clădirea în care își avea sediul Institutul de Studii și Proiectări Energetice de pe Strada Vasile Lascăr (fostă Galați) 5-7; 1947-1948.
O reinterpretare contemporană a stilului tradițional românesc poate fi regăsită în următoarele construcții:
Palatul Mogoșoaia – restaurare (1920-1930), vila din parcul Institutului de cercetări pentru mecanizarea agriculturii (casa Nae Ionescu, rechiziționată de mareșalul Ion Antonescu, monumente restaurate din nordul Moldovei (1956-1960), Mitropolia, Iași – restaurare (1959-1960) Biserica Trei Ierarhi, Iași – restaurare (1959-1960), Pavilionul Românesc la expoziția de la New York, la Expoziția internațională din 1939.
Arhitectura modernă, având la bază principii clasice de compoziție și volumetrie, poate fi regăsită în următoarele construcții: hotelul Belona și vile la Eforie Nord (1934-1940), hotelul Rex din Mamaia (1934-1940), blocurile din București de pe străzile: Dionisie Lupu, la intersecția cu piața Lahovary, Piața Amzei, la intersecția cu strada Piața Amzei și Mendeleev (1934-1940), blocul Carlton (1934-1940, distrus la cutremurul din 1940), complexul industrial al uzinelor IAR din Brașov (1934-1940), preluate ulterior de cele ale întreprinderii Tractorul – [Uzina IAR se extinde începând cu anul 1934. În anul 1937, este prevăzută o nouă clădire centrală care reunește conducerea uzinei, birourile tehnice și administrative, o cantină modernă, un serviciu medical, băi, sala de spectacole etc., ca și locuințe pentru personal, după proiectul arhitectului Octav Doicescu (confirm, Spațiul modernității românești, 1906-1947, editura Architext, București, 2011, postul de radio din Bod (1934-1940).

1948 – arestat la 1 mai și condamnat la cinci ani de închisoare, pe care o execută la Jilava, Aiud.
1953 – eliberat la 29 iulie 1953 și încarcerat din nou, la sinistrul canal Dunăre-Marea Neagră.
1954-1960 – lucrează pe linia monumentelor istorice, legal la București și după licențiere (concediere) tolerat la Iași la Mitropolia Moldovei.
1960 – se stinge din viață la Iași la 1 noiembrie 1960, după ce suferă un accident. Este înmormântat la cimitirul Eternitatea din Iași.

Scrieri antume
Introducere în studiul arhitecturii (Socec, 1926)Palais de la Banque Chrissoveloni, Bucarest, G.M. Cantacuzène, Aug. Schimiedigen, architectes, Ancienne Maison Auguste Vincent (editori Vincent, Fréal), Paris, 1929. Album cu 64 de planșe, prefață de G. Gromort și introducere de G.M. Cantacuzino.
Palladio. Essai critique (Cartea Românească, 1928)
Arcade, firide, lespezi (Cartea Românească, 1932)
Izvoare și popasuri (Editura Fundațiilor Regale, 1934)
Pătrar de veghe (Cartea Românească,1938)
Despre o estetică a reconstrucției (Cartea Românească,1947)
Scrieri postume
Cantacuzino, G. M., Scrisorile către Simon, Dacia, Cluj-Napoca, 1993. Există și alte ediții.
Tratatul Despre arhitectură al lui Vitruviu, în traducerea și îngrijirea lui G.M. Cantacuzino, Grigore Ionescu și Traian Costa, publicat la Editura Academiei R.P.R. (colecția „Scriitori greci și latini”), 1964.
(wikipedia)

„În Jurnalul nr. 193 din Şedinţa de avizare din 22 decembrie 1936, de data aceasta a Consiliului Tehnic Superior din cadrul Ministerului Lucrărilor Publice şi al Comunicaţiilor5, se preciza că staţiunea poseda în 1936 cinci hoteluri, două băi calde şi de nămol, dintre care una nouă (arh. N. Nenciulescu), o instalaţie de băi reci la mare, un bazin modern de înot, terenuri pentru sporturi şi un teren de tir, un abator improvizat, o hală pentru desfacerea produselor alimentare, precum şi un local de primărie construit în 1936, care împărţea spaţiul cu poşta şi poliţia. Tot din acest Jurnal aflăm că localitatea a beneficiat de lucrări executate la bulevarde şi străzi largi, trasate generos, şi că s-a creat accesul de pe faleză spre mare, preluând o diferenţă de nivel de 16 m şi cuprinzând scări şi terase din piatră. De asemenea, „un bazin în curs de executare, legat printr-un canal cu Marea, trebuia să devină port pentru micile ambarcaţiuni şi izola clădirea şi plaja regală de restul plajei”. Pentru alimentarea cu apă existau „20 de fântâni sondate şi o sondă de mare adâncime” în curs de forare. Lumina electrică era furnizată de uzina din Constanţa, pe baza unui contract de concesionare. În toamna anului 1936, Direcţiunea CFR a refăcut pe teren noul traseu de cale ferată şi a demontat vechea linie care trecea pe marginea mării, printre vile, împiedicând circulaţia la mare şi dezvoltarea ţărmului. După această operaţiune, Primăria Eforiei recomanda ca pe locul fostei gări, între Str. Mării şi plaja Principele Nicolae, rămas liber în urma ridicării liniilor şi a staţiei CFR, să se studieze posibilitatea amenajării unei grădini sau al unui parc public, în care să se aşeze viitoarea construcţie a cazinoului local.” Sursa: SOS Arhitectura

S.O.S. – arhitectura de vilegiatură din orașul Eforie, județul Constanța

Foto Cotidianul.ro