Mariana Moldoveanu

Am traversat o vara atat de fierbinte, incat se simtea in aer miros de asfalt topit, de iarba uscata. Dar duhoarea secetei era peste tot. Am plecat spre Drobeta-Turnu-Severin, unde aveam sa ne intalnim cu fiica, ginerele si cei patru nepotei ai mei. De la Galati este o cale lunga, de aproximativ 900 km. Mult de tot. Mi se parea ca nu mai ajung, ca viteza este prea mica si timpul abia trece.

În preajma Dunarii din Severin a inceput sa imi bata inima foarte tare, si simteam o bucurie ca-n copilărie in preajma unei cutii cu bomboane.

În sfârșit, am ajuns! Nu ne mai vazuserăm de un cincinal, iar „numarul trei”, Eva Sofia, era acum mai mare (sase ani) si foarte frumoasa, pe cand „numarul patru”, Leonardo, de doi anisori, un ştrengar cu parul cret, strans moț in varful capului, cu ochii ca doua margele negre jucause, si cu gurita… Ah! Gurita era astupata de o generoasa suzeta englezeasca. Ce mai! Bucurie mare, fratilor!

Am povestit de toate, dar ne-am bucurat si de nepotii cei mari, Alissa, o adevarata domnisoara, cu parul luuuung, cu ochii usor migdalati, discret creionati, si cu buze frumos arcuite. Totul se incadra perfect in fețişoara ei de domnisorica de 16 ani. Era perfecta! Alex, numarul doi, pentru cei 13 ani ai lui, mi se parea un lungan care ar fi putut prinde fluturii cu mana. Ma gandeam ca mi-ar fi imposibil acum sa mai incap cu el in dus, ca atunci cand avea vreo sase ani, si avea teroare de apa🤣.

Au trecut cateva zile si auzeam, seara, in urechi, cand arsita sudului se mai domolea, ca o chemare surda si insistenta. „Mariana, Rumane, vinooo sunt aici, tu ma poti vedea!”

Trecuse o zi de la aniversarea mea de nastere si gandul de a merge la Dunarea mea-mamă, ma ardea, ma tortura. Așa că, am plecat spre fosta insula Ada-Kaleh, cu o nerăbdare imensa. Am trecut pe langa masivul baraj Portile de Fier, uitandu-ma aproape cu ura la tesatura de fire care se sprijineau alene pe acei stalpi de inalta tensiune. Era o adevarata padure nebuna, despletita, care se intindea pe zeci de kilometri. Nu-mi dadeam seama unde putea fi exact locul insulei mele dragi, care se odihnea acoperita de apele Dunarii. Pe traseu, am vazut o inscriptie care indica o manastire foarte veche. Ne-am abatut din drum, cu intentia de a intreba despre locul fostei insule. Era asa de aproape, ca parca auzeam cap forfota zilei, chemarea la rugaciune din inalta geamie, ce încă mai era acolo. Am avut noroc cu un calugar care ne-a indicat exact locul pe care il cautam. Am multumit frumos, am cumparat cateva bratari cu specific bisericesc,și am plecat in graba mare.

Am ajuns in acel loc, locul leaganului meu de nastere, unde am simtit un freamat inexplicabil in toata fiinta. Auzeam voci, strigate …Ruhie, Nadine, Rumane… (gheal burdai…vino incoa!). Arsita de afara nici nu o mai simteam, vedeam tot mai clar pe fundul apei, de parca toiagul lui Moises ar fi despicat Dunarea in doua, ca eu sa vad toata animatia si locurile acelea, exact cum mama mea mi le povestise. Simteam miros de nuci prajite, arome de halva, sarailii, baclavale, si de cafea… Daca as fi facut un pas, as fi putut merge pe stradutele inguste, cu mese si scaune in afara pravaliilor cu bunatati. Se simtea si fumul dulceag-inecacios de la narghilelele turcilor.

Deodata, sotul meu m-a tras de mâna. Avea impresia ca ma afund undeva intr-un abis. Eram uda leoarca, cu broboane de sudoare pe frunte, si cu ochii in acel adanc, unde soarele lumina si scotea in fata mea vibratiile si tumultul unei lumi apuse. Nu ma puteam desparti de acel loc, de Ada-Kaleh-ul meu iubit, disparut in adancuri.

Dunarea era calma si tacuta ca la un priveghi, vrând parca să-mi respecte emotia, durerea din suflet. Numai ea si eu stim ca venirea mea pe lume a fost din acel loc. Nu am tradat-o, caci si acum traiesc tot intr-un oras, pe unde apele ei trec spre Marea-Neagra.

Cu greu m-am dat plecata de la „mormantul” insulei mele, dar uitandu-ma inca odata peste umar, am vazut turla geamiei sclipind ca un far in lumina orbitoare a soarelui. Era un salut?

Mariana Moldoveanu

Foto: Mariana Moldoveanu

Publicitate