Am fost zilele trecute pe la Profi să cumpăr ceva. Intru, caut, mă orientez, pun în coș, și, deodată, aud în spatele meu:
„Coaie, luăm și bere?”
Întorc capul și ce văd? Doi băiețași de 15-16 ani, buni camarazi de prostii, după cum se manifestă prin limbajul mimico-gestual și verbal. Beavis și Butthead. Cam așa. Dar înțoliți cu cârpe de zeci de mii de lei, tricouri imperialiste, de firmă, bașcheți în picioare, ceasuri cât un manometru la încheierura mânilor (dracu știe ce preț au, dar bănuiesc că nu 300 de lei bucata).
În urma lor, se târa o domnișoară cam de aceeași vărstă, cu buzele umflate cu botox (au voie, fiind minore?) și tencuită bine cu fond de ten. Părea ireală, mecanică, robot. Când rostea cuvintele, rar, hârșâit, „instalația cu buze” abia se mișca.
Altfel, incredibil de frumoasă!
Era așa de tristă, că puteam să jur că întreg mapamondul o apasă pe umeri, războiul din Ucraina și Putin, încălțat cu bocanci din ăia cu ținte…
M-am oprit. Am uitat de ce am intrat la Profi. De fapt, ce căutam?
„Coaie, sun-o pă mă-ta, întreab-o dacă vrea înghețată…” zice celălalt băiat.
„Bine, coaie!”
Din zece cuvinte pe care și le aruncă unul altuia, ca pe niște scuipați, șase sunt „coaie”. Restul se repetă.
Mă gândesc, firesc, la fiul meu. Oare și el? Îmi îngheață ideea-ntre urechi, pentru că cei doi, Coaie 1 și Coaie 2, trec pe lângă mine.
„Coaie, au și Jack Daniels. Cool! Coaie, cipsuri! Don t forget dă cipsuri! Țigări, Coaie! Sobranie! Nu ne dau, coaie! N-avem 18 ani. Coaie, roagă și tu pe cineva să ne ia…”


Între timp, Coaie 2 o sună pe mă-sa: „Alo! De care-ți iau? Nirvana? Zi, domne, că sunt la Profi!”
Deschide ușa frigiderului și scoate o Nirvană. Apoi către fată: „Vrei și tu?”
Fetișoara strâmbă artistic din năsuc. Nu, nu vrea!
Coaie 1 se oprește și îl roagă pe un tip la vreo 30 de ani să le ia țigări. Ăla acceptă. Coaie 1 e fericit.
Suntem cu toții la casă. Așteptăm. Juna cu buze țepene vorbește cu Coaie 2: „Auzi? Tu ai fost la școala americană, într-a noua?”
Coaie 2 își umfla pieptul: „Da, coaie. Dar la anu mă mut la aia britanică.”
Cora se bucură: „O să fim colegi, coaie! Super!”
Coaie 1 și Coaie 2 plătesc cash, apoi ies afară. Tipul care le-a cumpărat țigări îi așteaptă și le dă pachetul. Coaie 1 mulțumește și se apucă de fumat vitejește. Îi oferă și fetei, dar ea are țigări electronice.

Tac nițel și chiar sunt frumoși așa, în apus. Coaie 2 vrea s-o pupe pe domnișoară, dar ea îl oprește. „Nu, coaie, încă mă doare! Așteaptă să-mi treacă…”

Uh! Mă înduioșez. Moment poetic de o intensitate maximă. Deci, ea și-a umflat boticul recent, conchid
Deasupra noastră, cerul parcă a înnebunit. E inflamat și el ca buzele fetei. Roz-somon, roșu aprins, ocru, gri, alb. Nici el nu mai știe ce culori să-și scoată din piept.
Traversez și ajung acasă. În fața porții mă întâlnesc cu un vecin. Îi răspund la salut, dar mintea mea zice: „Ce faci, coaie?”

Dana Fodor Mateescu – 20 iunie 2022

Foto, preluare facebook.