Dormeam. La un moment dat, sună telefonul și am alergat să răspund. Era Sigourney Weaver.
Voia să comande de urgență niște clopoței.
„Ne vedem la Romană?”, zice.
„Unde la Romană?”
„La coloane.”
„Ok! Câți să-ți aduc?”
„Pe toți! Dar rapid!”
Am băgat în ghiozdan vreo 25 de clopoței din ceramică de la Artizanescu și-am fugit în stație la 301. Clopoțeii în spinare: clinc-clinc-clinc.
Țuști, mă urc, validez și gata. Spre Romană!
Ajung, cobor și o caut cu privirea. Gândurile îmi umblau prin cap tropăind: „Oare sunt prost îmbrăcată? Totuși e celebra Sigourney. Cum de ne-o fi găsit între atâtea magazine online? Și ce-o căuta în România? Poate face un film… Abia aștept să-mi trag nește poze cu ea. Huh! Cred că tre să fie tare înaltă…”
Și… o văd. Gizăs! E chiar ea! Dacă se ridică pe vârfuri și întinde un braț ajunge la etajul unu, îmi zic, dar zâmbesc cu gura până la ceafă. Sigourney avea o mască medicinală cu mutră de alien.
Îi dau clopoțeii, se uită la ei, și când vreau să fac o poză cu ea, să vă arăt și vouă că nu e trombon, Sigourney își scoate masca și înghite unul. Nemestecat! Hap! „Mmm, e bun! Merci, Muchinuțo! Na! Ține banii!”
Rămân bouche Bée: „Și o poză? Nu facem și noi?”
„Șșșșș! Am un alien în mine. Nu mănâncă decât clopoței de ceramică. Nu știu ce dracu are, că numai asta-mi cere de la o vreme. Hai, fugi!”
Și m-am trezit.
P.S. Nu mai beți Coca-cola seara!