AMINTIRI DIN VREMURI DE DEMULT

Nană Rozi (cea din povestea cu balul şi dinţii de aur) a avut un fiu, Ştefănuţ. El s-a căsătorit foarte tânăr, cu şi mai tânăra Ibi. Fiind aproape o copilă, proaspăta noră încerca să inveţe ce înseamnă viaţa de femeie căsătorită. Unele încercări au fost foarte amuzante.

Într-una din zile, nană Rozi având de mers la oraş o lasă pe Ibi singură acasă. Ca să arate că este harnică, Ibi s-a gândit să facă supă de pui. Aleargă repede, prinde un pui cu pene negre. Roagă un vecin să-i taie puiul si incepe să-l jumulească. Constată că pielea puiului era cam negricioasă. Nici o problemă! Se rezolvă prin spălare cu Dero!

Puiul bine spălat cu detergent este pus la fiert. Începe să fiarbă. Timp de o ora, biata Ibi a spumat supa, dar nu a renunţat. Apoi a strecurat-o, desi i s-a părut un pic prea tulbure. Ca pentru prima dată e bine şi aşa! gândeşte mica gospodină.

Spre seara, când a venit ora cinei, tânăra nevestică a pus masa şi le-a servit supa – leşie! Norocul ei a fost că familia a avut simţul umorului şi nu s-a declanşat o ceartă cu spume.-

Într-o alta zi, nană Rozi s-a pregatit să spele lenjerie de pat. Era foarte pedantă şi apreta rufele. Aşa că pâna ce rufele au rămas puţin la inmuiat a pregatit apret cu amidon, într-o cratiţă. A lăsat apretul la răcit şi s-a apucat de spălat. Aici apare în scenă Ibi! Găsind cratiţa cu apret a crezut că este o budincă. Ce ar fi dacă ar gusta puţin? Ia o lingură. Nu este prea bună! Mamă Rozi a uitat să-i pună zahăr, se gândeste ea. Pune trei linguri pline de zahăr, amestecă, gustă şi mulţumită de rezultat mănâncă apretul-budincă. De frică că i se face rău norei, soacra nu a mai certat-o.

Aşa cum v-am spus, nană Rozi învăţase croitorie. Era de acum o bună croitoreasă, căutată şi de doamne de la oraş. Odată, având o comandă ce trebuia livrată la Arad, iar ea fiind foarte prinsă cu alte lucrări, a trimis-o pe Ibi să ducă rochia doamnei şi să încaseze banii cuveniţi. Merge Ibi fericită de ocazia minunată ce s-a ivit, duce rochia doamnei, încasează banii şi pentru că mai era destul timp până la plecarea trenului se plimbă prin oraş. Ajunge lângă o vitrină cu fotografii („La Ostafi”). Se gândeşte că ar fi frumos să-si facă şi ea o fotografie ca să-i trimită lui Ştefănuţ, care pe atunci era în armată. Si de la gând a trecut la faptă! Erau la modă fotografii colorate, în costume de indieni, gen personajele din Winnetou sau Pocahontas. Pozează si îşi comandă mai multe fotografii şi cheltuie mulţi bani. Dar pentru că era frumoasă si fotografiile au fost foarte reuşite, fotograful a folosit una dintre poze, în format tablou, pentru a o pune în vitrină. Mare bai a făcut! Dar Ibi nu spus acasă pe ce a cheltuit banii.

Nană Rozi a uitat întâmplarea. Dar la urmatorul drum cu treburi în Arad a vazut tabloul indiencei Ibi, în vitrină La Ostafi. A scos securea războiului şi cu greu s-a ajuns ca nora şi soacra să aprindă pipa pacii. Noroc că Ştefănuţ a fost încântat de fotografie şi nu s-a mai declanşat alt război casnic.

Autor Elena Bonta