Ați ascultat-o vreodată cântând pe micuța Maria Georgiana Răducanu? Vocea ei, când catifelată, când vibrantă și înaltă până la cer, poartă în sunete forța lui Edith Piaf și un strop din glasul Mariei Tănase. Nu, nu exagerez, aceasta este părerea mea.
Copila cântă cu ușurință, expresiv, sincer, pătimaș, fără teatralitatea pe care am recunoscut-o la alți interpeți. Maria cântă cu sufletul ei liber și frumos.
Elevă la Colegiul Național de Muzică George Enescu, din București, unde are rezultate foarte bune la învățătură, Maria Georgiana Răducanu s-a născut pe 2 august 2007.
E o muziciană în devenire, plină de talente. Pe lângă canto, Maria studiază pianul, naiul, chitara și, mai nou tobele și chitara- bass.
De pe vremea când era cât un dop, la trei ani și jumătate, fetița făcea deja parte dintr-un grup-atelier de prezență scenică. Imaginați-vă o păpușă cu ochii negri, adumbriți de gene lungi, și cu un zâmbet larg, cum interpretează tot felul de melodii ale copilăriei. Puteți s-o ascultați pe Youtube și vă veți convinge.

„La trei ani și opt luni a fost prima dată când am pășit pe o scenă. Piesa pe care am interpretat-o se numea Sunt o mică vedetă. Pentru mine era ca o joacă. A trecut vremea, am crescut, și, n-o să vă mint, azi am emoții când cânt. Eu cred că este normal. Dar, atunci când sunt pe scenă, și cânt, simt siguranță și o plăcere, pe care vreau să le-o transmit celor care mă ascultă.”
Vocea, talentul și sensibilitatea ei, sunt atuurile care i-au adus un număr impresionant de premii în palmares.
De-a lungul timpului, Maria a participat la foarte multe evenimente artistice organizate de diferite instituții, dar și la concursuri acreditate de Ministerul Învățământului cum ar fi: Festivalul Internațional Ursulețul de Aur- Baia Mare, unde a câștigat locul întâi, la „Mamaia copiilor”- Constanța, -locul al treilea-, Festivalul Internațional Ghiocelul de Argint- Arad, Music Fest Brașov, „Coloana Infinitului”- Târgu-Jiu, concursuri la care a primit numeroase trofee și apaluze de la public.
Pe lângă studiu, școală, joacă, Maria a participat și la emisiuni de televiziune, cum ar fi: Next Star, Kids Sing, Vocea României- Junior, unde a impresionat cu adevărat publicul.
Cântă de când se știe, și mi-a mărturisit că ea crede că o moștenește pe bunica ei, care avea o voce minunată în tinerețe.
„Prima persoană care m-a ajutat să cânt a fost chiar bunica mea. Dintr-o joacă. Eram mică, mică. Bunica îmi cânta, iar eu o imitam. Îmi plăcea foarte mult. Fredonam împreună.”

De ce a ales naiul? Ne spune chiar ea: „Când m-am înscris la Colegiul Național de Muzică George Enescu trebuia să aleg un instrument. Mă fascina naiul. Și l-am ales. Am fost admisă la liceu, apoi am început să-l studiez la vârsta de 11 ani.”
„Nu mă consider un copil-minune, dar muncesc și studiez ca orice elev de la un liceu de muzică. Atunci când nu reușesc să cânt bine o piesă, mă supăr, dar muncesc, muncesc, și repet partitura, până când sună cum trebuie. Uneori apelez la profesori, și dumnealor mă ajută. Nu sunt perfectă! Toate instrumentele îmi plac, pentru mine e o plăcere să studiez, nu e o corvoadă. Mi-e greu să aleg un instrument favorit.”
Cele mai frumoase amintiri ale Mariei sunt cu colegii de la liceul de muzică, de pe vremea când mergeau la școală, înainte de pandemie. Îi e tare dor de ei, de zâmbetele lor, de nebuniile pe care le făceau în pauze, de unele trăsnăi…
Când are timp liber, Maria adoră să deseneze sau să se plimbe cu bicicleta. Îi plac animale, dar preferatele sunt pisicile.
O zi perfectă din viața ei colorată e atunci când este cu trupa, când învață o nouă partitură și sunt cu toții curioși și nerăbdători ce instrumente să-și aleagă.
Planurile Mariei? „Vreau să-mi lansez o nouă piesă anul acesta. Cursurile online nu sunt ceea ce-mi doresc eu. Mi-e dor să merg la școală împreună cu colegii. Mi-e dor de profesorii noștri. Mi-e dor de socializare. În viitor, aș vrea să urmez și cursuri de teatru. E o nouă pasiune de-a mea. Nu-mi imaginez cum o să fiu peste 10 ani, dar îmi doresc să le ofer altora șansa de a învăța să cânte, așa cum și eu am învățat.”
Orice stea, la început a fost mică. Vocea Mariei Răducanu, chiar dacă e în plină formare artistică, pune în valoare orice piesă muzicală, indiferent de gen, folclor, pop, rock, reggae, clasic sau trap și, cu siguranță, vom mai auzi de ea în viitor. Ascultați-o!

Dana Fodor Mateescu

Foto: Maria Georgiana Răducanu