Am pornit, lipa, lipa cu sacosica mea cu rotite, la solicitarea „dragului meu sot” de a prelua cumparaturile din masina. Intial plecase dupa pâine, dar dumnealui, pana nu cumpara jumatate din rafturile marketului, nu se simte bine!

Bolborosind ca o baba stuchita de pisica neagra, ies din bloc. Deocamdata in pas de balerina cu sacosica goala, si boticul ascuns sub mascuta „vigilenta”. Merg la Loganel, masina noastra, încarc, dand mărunt din buze si binecuvantandu-l pe sot cu epitete dulci, si apoi târăsc piatra de moara spre bloc.

Parcata cuminte ca o pisicuta torcatoare, in fața mea e o masina de politie. Ochii de girofar se rotesc in dreapta si stânga in cautarea de musterii fara masca. Teapa! Eu am.

Intru in bloc, si dau nas in nas cu o cucoana cu par si botic de foc, liber la vedere. Sontac, sontac cu sacoscica dupa mine, ii soptesc cucoanei:

-Doamnă, puneti-va masca! Este politia vis-a-vis!

Atat mi-a trebuit. Cucoana a inceput sa oracaie ca oparita cu ulei incis pe plita.

-Eu nu port masca, proasto! Spalato pe creier… eu nu ma tem de politie!! De mine nu se atinge nimeni… sunt galactica, femeie! Am tacut malc, am dat din cap si am incercat sa intru in lift.

Cucoana inca gesticula dirijnd ca Celibidache. Un vecin s-a repezit sa ma ajute sa deschid usa liftului, bineinteles si el avea masca. Madama l-a luat in primire. Am devenit lașă, am inchis usa la lift, si tusti sus.

La etaj, trăgând bestia greoaie dupa mine, inca o auzeam pe vecina galactica: „Nebuni spălați pe creier! Eu nu o sa port vreodata masca!”

M-am uitat pe fereastra. Politia plecase. Mi-a parut rau!

Autor: Liliana Simion