Azi se votează în comuna Cuca Măcăii din judeţul Putregai.
Maria trăieşte în Cuca de când se ştie. Tot acolo au trăit şi moşii şi strămoşii săi, şi au dus o viaţă de ţărani simpli, care au trăit bine graţie conaşului, pe pământurile căruia lucrau, şi care era bun şi binevoitor cu ei, ajutându-i să treacă în bună stare prin vremuri grele, de mari încercări.
Auzise de la părinţii ei că totul a fost bine, până au venit socialist-comuniştii şi au confiscat pământurile tuturor boierilor din comună, le-au luat chiar şi pe cele ale ţăranilor mai înstăriţi, cum deveniseră ei – căci boierul pentru a le mulţumi ţăranilor care au înfruntat ororile războiului pe câmpul de luptă, a dat statului, la reformă, cinzeci de hectare din pământurile sale, pentru ca statul să le împartă, cu dreptă judecată, celor care au luptat pe front. Dar au venit comuniştii şi duse-au fost toate.
Părinţii ei, din ţărani înstăriţi, cu propriul pământ, pe care voiau să i-l dea ei, când avea să se căsătorească, au ajuns să lucreze într-o cooperativă agricolă de producţie.

Tot acolo avea să lucreze şi ea până la pensionare.
S-a pensionat cu o pensie mică-mică, dar se descurca, doar totuşi trăia în casa părintească, lângă care şi-a încropit o grădină cu de toate, avea un bărbat gospodar, descurcăreţ, şi era harnică nevoie mare.
Şi, iaca, a venit revoluţia, şi a primit, şi ea şi bărbatul ei, nu doar pământul care le-a fost confiscat, dar au mai primit şi o postată bună de pământ, din cel care îi fusese confiscat conașului – şi au primit-o după ce s-au plâns primarului cel nou ales, că nu au destul pământ, ca să trăiască şi ei cum ajunseseră alţii, mai cu tupeu decât ei să o ducă…
Şi uite aşa, au ajuns să prospere. După patru ani de trai în bună stare, i-au dat votul aceluiaşi primar. Numai că, spre nenorocul ei – aşa gândea ea – iaca se află şi nepotul conaşului să revendice pământurile ce aparţinuseră bunicului său de la primărie.

Între timp, îi murise bărbatul, şi acum era tare speriată. Dacă copilul acela, nepotul, despre care nu ştia ce hram poartă, avea să îi ia pământul?

În disperare, s-a dus la „domprimar” să i se plângă, iar „domprimar” – acelaşi de doisprezece ani- a liniştit-o:
– Vezi că mâine-s alegerile. O să-l trimit pe vice să te ducă cu maşina la vot. Dar vezi cu cin` votezi!!!! De nu votezi cu mine, ălalalt, de candidează, o să-i dea pământurile acelei vinituri neisprăvite de urmaş al chiaburului, şi tu o să sufli-n deşte. De îi vota cu mine, am grijă eu de tine, şi de tăţi asemeni ţie, că doar eu vi-s tătucul, şi v-am băgat şi apă-n case, şi v-am făcut canalizare, şi câte n-am făcut eu pentru voi. Aşa că… vezi cu cin` votezi!
Şi azi, iaca, se votează iar în comuna Cuca Măcaii din judeţul Putregai.
Vine dom` vice-primar la Măria, acasă, şi claxonează din maşina lui cu ştaif, de numa-numa, că pe Măria o cam lăsase auzul şi greu mai auzea. Până la urmă, muierea auzi şi urcă în maşină.
Vicele, aranjat la şapte ace, îi zice, urlând ca un turbat:
– Da` ce faci, făăăă, Măriooo? Te aştept atâta în maşină? Ce te mişti aşa greu? Nu mai ţii minte ce ţi-i zâs domprimar? Ţi-o zâs că azi îi zi de vot, şi c-oi veni să mergem la votare, iar tu, în loc să mă aştepţi cuminte în faţa porţii, tre să stau după tine? Eu? Hai, vino! Mă grăbesc, că mai trebuie să duc şi pe alţii ca tine la votare. Vino şi fă ce trebuie să faci! Votează-l pe „domprimar”, şi-i trăi fără probleme, mult şi bine. Altfel rămâi şi fără pământ, şi fără ajutor de la primărie, şi-o fi vai şi-amar de capul tău.

Măria merse la vot, votă cu cine trebuia să voteze, şi acum era fericită. „Domprimar” îi promise că poate trăi liniştită. Şi dacă „domprimar” a promis, apăi musai aşa trebuia să fie, că doar numai unu-i Primarul comunei Cuca Măcăii din judeţul Putregai, nu?!

Prieteni dragi, din nefericire, în multe comune de pe la noi aşa se votează şi-n ziua de azi.
Se votează obligat-forţat, ca în comuna primitivă, când cei puternici îşi impuneau atotputernica voinţă prin forţă – atunci era la modă exercitarea forţei fizice. Acum, am evoluat… se exercită forţa emoţională a şantajului pe „n” probleme nerezolvate ale cetăţenilor cu drept de vot.
Şi se vând gogoşi electorale. Şi încă ce gogoşi se ştiu vinde! Te „doare” mintea pe tine, om care mai şi gândeşti, şi nu se lași indus în eroare de gogoşile electorale ce-ţi sunt servite cu o totală nonşalaţă…

Autor: Cosmina Cozmean