Mă plimbam cu bicicleta alături de fiul meu, prin pădurea Băneasa. Căldură înăbușitoare, soare care ne ardea până la sânge, țânțari cu miile. Păsările amuțiseră, și toată lumea, parcă, își ținea respirația. Am luat-o pe strada care trece ca o eșarfă prin spatele Academiei de Poliție, când Andrei, care era în față, mă strigă:

-Mama, am descoperit un castel roșu…

Am pedalat cât am putut de repede și l-am ajuns.

Ascunsă de privirile curioșilor, printre boscheți și copaci, o clădire stranie, părăsită, din cărămidă aparentă, ne chema la ea.

Aducea un pic cu mausoleele din Cimitirul Evreiesc, numai că acelea îmi amintesc că erau mai mici ca dimensiuni. O capelă? Ce putea fi?

Deasupra intrării sunt modelate flori din piatră și un brâu cu motive populare românești.

-Intrăm? îl întreb.

-Intrăm!

Andrei a deschis grilajul ca o dantelă din fier forjat, apoi ușa din stejar masiv (cred!) și am avut senzația că zidurile gem. Am pătruns în inima clădirii puțin nesiguri. Era răcoare și bine. N-aș mai fi plecat…

Am început să fac fotografii.

-Mamă, îți arde de poze acum?! Dacă vine cineva?

Înăuntru mirosea a moarte veche și-a pustiu.

Sunt cinci morminte. Capacul din piatră (marmură?) al unuia dintre ele a fost smuls și spart. E aruncat la picioarele noastre. Deslușesc numele: Bettina…

20200701_184009

Ridic ochii spre cupola sferică, din piatră (marmură?), cu ferestre rotunde, prin care mă tulbură minunat lumina. Soarele se joacă. Tavanul se sprijină de pereții rotunzi pe care un deștept a mâzgălit tot felul de prostii.

Am stat vreo zece minute, am cercetat și făcut poze, apoi am plecat, așa cum am venit, neuitând să închidem cele două uși.

M-am gândit, pe drum, că dacă această capelă ar fi fost în Italia, Franța sau…chiar în Bulgaria, pun pariu pe ce vreți, că ar fi avut altă soartă.

Acasă ne-am pus pe căutat informații și iată ce am găsit. Le împărtășesc cu voi.

Capela-cavou a aparținut familiei bancherului de etnie evreiască Mauriciu Blank, administrator al Băncii Marmorosch Blank.

Mauriciu s-a născut pe data de 8/20 iulie 1848 la Pitești și a încetat din viață pe 22 noiembrie 1929, la Viena. (în mod ciudat, textul acesta a fost scris pe 7 iulie.)

A fost primul fiu al lui Lebu Blanco, urmașul unei familii de evrei sefarzi veniți în România în secolul al XVIII-lea. Tânărul Mauriciu a făcut studii la Viena devenind diplomat în științe comerciale și financiare. În anul 1863, s-a reîntors acasă, în țară, și a fost angajat de Jacob Marmorosch, care, pe  vremea aceea, era patronul unei „firme de negoț și împrumut de bani”. Acesta fusese cămătar și locuia, în anul 1848, în București, într-o casă din zona Blănari. Până în 1857, Marmorosch a lucrat cu J. Lobel, cumnatul lui, cel care în 1865 a reușit să convingă conducerea Băncii Imperiale Otomane din Constantinopol -controlată de capital englez și francez- să înființeze o sucursală și la București, care să se numească „Banque de Roumanie”.

În anul 1869, ambițiosul Mauriciu Blank a devenit părtaș la câștig alături de Marmorosch, iar în ianuarie 1874, firma de negoț și import a lui Jacob Marmorosch se transformă în celebra Bancă Marmorosch Blank &Co, pomenită și de Marin Preda în „Moromeții”.

Banca avea un capital de 172.000 lei și acționa doar ca instituție de credit, fiind comanditată de Banca „Isac Lobel” din Viena. Începând cu 1 ianuarie 1874, Mauriciu Blank renunță la comerț și se axează doar pe afacerile bancar-financiare. De reținut este faptul că Banca Marmorosch Blank & Co a ajutat guvernul român finanțându-l în campania militară pentru obținerea Independenței de Stat, și a acordat statului român fonduri pentru construcția mai multor căi ferate: Buzău-Mărășești (1879-1881), Dorohoi-Iași (1894), Râmnicu-Vâlcea-Câineni (1895), dar și pentru modernizarea portului Constanța, etc.

20200701_184028

Mauriciu Blank a fost căsătorit cu Bettina. Au avut un fiu, Aristide, care i-a continuat opera financiară, dar şi filantropică. Aristide a fost căsătorit pentru câţiva ani cu Cella Delavrancea, fiica scriitorului Barbu Ştefănescu-Delavrancea.

Despre capela din pădurea Băneasa am aflat că este opera celebrului arhitect Duiliu Marcu, una din personalităţile de primă mărime din domeniul arhitecturii şi urbanismului din România, cel care a proiectat, pe lângă altele, și palatele CFR (colaborare),  Victoria, sau Elisabeta din București. 20200701_184016

Mausoleul din pădurea Băneasa are 12 contraforturi care susțin cupola sferică din piatră, cinci morminte și cinci sarcofage amplasate deasupra locurilor de veci. Locurile sunt goale, deoarece, prin anii 60, rămășițele pământești au fost transferate în Cimitirul evreiesc. Pardoseala este din plăci de marmură, iar pereții din piatră de Bașchioi.

„Înmormântarea lui Mauriciu Blank. Ieri s-a făcut înmormântarea bancherului Mauriciu Blank. Corpul neînsufleţit a fost depus într-un hall mare, anume construit, în marginea pădurii de pe moşia sa de lângă Otopeni … Au asistat: Hiott ministrul casei regale, Stârcea şi general Balif din partea Palatului Regal, … domnii Iunian ministrul muncii, ministrul de finanţe [Virgil Madgearu], Şt. Cicio Popp preşedintele Camerei, I.G. Duca, gen. Coandă, dr. C. Angelescu … dr. Lupu, Argetoianu, Burilleanu, R. Franasovici, Manoilescu, întreg personalul băncii Marmorosch-Blank şi a sucursalelor din provincie etc. La ora 3, corul „Operei Române” sub conducerea d-lui Rosenstok a cântat un imn religios. După aceea s-au ţinut cuvântări.”

(Sursa: (Patrimoniu-restaurare)- autor Dr. ist. de artă Cezara Mucenic, http://bmim.muzeulbucurestiului.ro/fisiere/30-Bucuresti-Materiale-de-Istorie-si-Muzeografie-XXX-2016_340.pdf și wikipedia)

Dana Fodor Mateescu, 7 iulie 2020