În noaptea aceea de vară resemnată

fata l-a citit de sus până jos.
I-a întors paginile uzate la margini și,

unde nu înțelegea, mai citea o dată.

Îi venea să râdă de ciudă și să-l scuture de praf.
Omul ei avea coperțile rănite și pagini smulse,

o cruce în forma de X pe spate…

dar încă putea fi citit pe întuneric.

Poveștile lui aromeau a câmp sălbatic și-a pește viu.
Între ei ardea o liniște rece

iar luna se încurcase în copaci și bocea.
Bărbatul dormea zâmbind și o iubea

Trupul lui era un măr verde plin cu lumină

În el stătea ghemuit un înger.

Dana Fodor Mateescu/16.04.2020