Copiii au un simț al lor pur, real, aproape că-l atingi cu degetele când ești în preajma lor. Când respiri aerul dulce și ud care le iese din guriță atunci când rostesc un cuvânt ai impresia că trăiești încă o viață pe lângă a ta. Mult mai frumoasă și mai complexă. Eu chiar recomand tuturor depresivilor o terapie specială pe lângă un pui de om… care abia începe să deslușească vorbele.
Propozițiile simple pe care le rostesc ei, pe la un an, mai complexe pe la doi și trei ani, te pun pe gânduri: oare de unde-o veni? Ce se întâmplă în creierașele acelea minunate, diamante neuronale care dezvoltă atâta forță cognitivă?

Andrei a vorbit aproape corect începând cu vârsta de doi ani și două luni. Ce m-a frapat la el a fost faptul că articula fiecare cuvânt, fără să-l fi învățat nimeni. Nici noi, părinții lui, nu pronunțam așa de corect vorbele noastre de toate zilele așa ca el. De multe ori articula și ce nu era de articulat și era așa de drăgălaș!

Am strâns aici toate „zicerile” lui, toate ideile si poeziile pe care și le-a făcut singur sau mi le-a compus mie. El se joacă, rupe cuvintele cu dinții, le mestecă, le întinde ca pe o gumă de mestecat frumos mirositoare și colorată, face baloane din vorbe. Unora nu le știe înțelesul, e clar, dar în jocul lui le ordonează așa cum simte suflețelul, catifelat, de băiețel alintat și plin de surprize.

Incepem?

Mămăița e așa de săracă, încât nici băț nu are ca să mă bată când nu sunt cuminte! Mă bate cu degetul. (Andrei, 2 ani și 6 luni)

Zăpada de pe brazi e ca o înghețată bună. Aș vrea să ling brazii până sus, în vârf! (2 ani și 8 luni)

Mămăița mea stă în țările calde, e departe-departe, mergem cu trei autobuze și nici nu ajungem. (2 ani și 5 luni)

Norii-mame își caută copiii. Eu le văd cum aleargă după ei. Norii mici nu sunt cuminți, se împrăștie. (2 ani și 9 luni)

Bunica, mama lui tata, a murit pentru că s-a supărat și n-a mai văzut cu ochii. (2 ani și 9 luni)

Mamo, tu când ești bună, inima ta miroase a măr, dar când ești rea cu mine și nervoasă miroase a câine. (3 ani și 2 luni)

Mamo, bunicul și-a pus România la geam!
(Andrei, 3 ani)

Andrei: Mi-e foame de clopot!
Eu: Doamne ferește! Tu știi ce e ăla clopot?
Andrei: Un fel de floare care cântă…

Andrei: Cerul curge pe păsări, vezi?

Mă duc să-i spun lui tata să-mi facă o pescuiță. Vreau să prind pește.

Bunicul de la tata nu mă iubește pentru că țipă la mine cu ochii și cu gura. Dar el m-a învățat să câștig.

Toți porcii au guițul murdar. (trei ani)

Mamo, tata m-a jignit cu limba! (i-a scos limba, n.m.)

Norii plâng după copacul pe care l-a tăiat tata.

Noaptea vine ca o pisică neagră la noi și miorlăie. Miaaau!

Andrei despre PSD
27 ianuarie 2010
(2 ani şi 9 luni)

Aseară, după băiţă, în timp ce-l ştergeam, îi spun:
-Uite, te-ai opărit la puţică!
Iar el, privindu-şi plictisit ciucurelul:
-E ca la PSD.
Rămân ca la dentist.
-Cum ca la PSD?
-Aşa…
-Cum aşa? Ce-i ăla PSD?- trag de el, din ce în ce mai nedumerită şi speriată. (Eu şi cu tatăl lui nu avem niciodată discuţii politice în casă!).
-Păi, PSD e din Geoană, răspunde el gânditor, băgând degeţelul adânc în năsuc, de parcă de acolo i-ar veni ideile.
Devine interesant, aşa că nu mă las:
-Şi ce e PSD-ul ăsta?
Tace. Ajungem în cameră, îi pun pijamăluţa de la mămăiţa.
Îşi aminteşte brusc:
-E o masină cu oameni în ea. Vor să-i facă aţident lu’ Geoană…
-Dar Băsescu, unde e? La PNL sau la PDL?, plusez eu.
-Băsesu e PDL.
-Sigur?
-Sigur!
-Păi, şi la PNL cine e?
-La PNL e un babau urât…

Dumnezeu are un Volkswagen roșu. Mergea pe lângă noi, miercuri, pe DN1, când veneam de la mamaia. L-am văzut eu, dar el se uita înainte. (trei ani)

Andrei: Dumnezeu nu e pe nicio stea, m-am uitat eu la toate.
Eu: Dar unde e?
Andrei: Păi, e cu mama lui…așa cum suntem noi doi.

Andrei: Mamo, de ce pe câinele din Pistruiatul îl cheamă Calu….când el e câine!?
Eu: ???…

Noaptea (poezie, 2 ani și 1 lună)

Mamă,
noi punem noaptea în fiecare dimineață
în cutia de cafitea (catifea)
O spălăm cu apă
Îi dăm să bea fiindcă îi e sete
Dacă pe noapte o doare capul
o ducem la doctor ca să-i facem o injecție în inimă.

Andrei: Ce să visez în noaptea asta?

Eu: o porumbită.
Andrei: Daaa! Și puiuții ei care ies din ouțe.
Eu. Doar atât? Altceva nu mai vrei să visezi?
Andrei: Nuu. Că nu mai e loc.

Andrei, ridicându-și un picioruș sus de tot:

-Mamă, uite, am învățat să fac aprobații! O să devin un aprobat bun. (trei ani) Aprobat =acrobat

Mama, când traversez strada trebuie să fiu trecaut. (cinci ani) Trecaut=precaut.

Iar vă uitați la filmul ăla cu Anda Odesa? (Anda Onesa, Septembrie) (cinci ani)

Andrei, spontan, către vânzătoarea unui magazin de bijuterii: „As dori o cruce cu Dumnezeu pe ea! Toate crucile sunt goale, văd că n-au Dumnezei.” (trei ani)

După o adâncă scormonire arheologică într-o nară zice triumfător: „Dumnezeule, a început să-mi crească păr în nas! Uite, Muchinuțo, primul meu fir de păr din nas. O să-l păstrez ca amintire. (șase ani)

Andrei: Când nu mai am gânduri mama îmi pune altele la loc în cap.

Andrei: Mamăăă, mie mi-e somn la picioare!

Andrei: „Am înțeles, Albert e născut în februarie și din cauza asta are febră mereu. De la Februarie!”

Pescuiță = undiță

Guiț = rât (de porc)

A consemnat mama – Dana Fodor Mateescu.