La început de stagiune, toamna, se numără premierele prin teatre. La Teatrul “Toma Caragiu”, din Ploiești întotdeauna premiera devine sinonim cu sărbătoarea. La fel, și când e festival. E meritul echipei și în special al doamnei manager Mihaela Rus, și al doamnei Miriam Dumitrescu, pentru că mențin în acest spațiu cultural, ce poartă numele și spiritul uriașului actor Toma Caragiu, marca valorii, iar forța artistică este înnobilată de trecerea timpului. “Vino și ocupă-ți locul!” – e logo și strategie de marketing – în teatrul ploieștean, unde ai ce vedea din repertoriul valoros de dramă comedie, teatru de revistă și spectacole de teatru pentru cei mici.

Stagiunea 2019-2020 a început cu spumoasa comedie “Ziua Recunoștinței ”, în regia lui Horia Suru, scenografia Romulus Boicu. Un spectacol despre “familia teatrului” mai ales despre ceea ce nu se vede din “culise” despre ura afrodiziacă declanșată de orice motiv, intrigile acide și orgoliile terciuite, dar și neuitata prosteală cronică a castingului.
După surpriza plăcută pe care am avut-o la spectacolul de teatru de revistă “Zaraza”, despre care am scris la vremea respectivă, Daniel Chirilă ne arată și de astă dată, că a înțeles rolul spectacolului de teatru de revistă, un gen destul de greu, care nu se învață în nicio școală de teatru, că știe să scrie pentru actor, și nu este lucru ușor. Bravo lui!

În teatru e o modă senilă și tristă să se bifeze ceva. De aici pornește subiectul comediei. Un telefon, o invitație, și toată trupa vrea în China. Pentru (c)rampa de lansare miza e un curcan. Adică tot mâncarea-i motivează pe actori să participe la casting. O momeală care-i adună pe toți pentru o treabă de serviciu unde ni se arată despre “arta adevărată ” și “teatru fizic”, adică aberații inventate din pură mediocritate. Nu poate pleca toată trupa în Orient, iar pasărea la tavă o primește doar câștigătorul. Frumoasa și talentata actriță Daniela Răduică (Victoria) mediază castingul. Îți dă senzația de prospețime și autenticitate, că stăpânește bine cele două tabere. Rochia e superbă și merită aprecieri scenograful Romulus Boicu, că știe să pună în valoare o actriță în scenă, pe lângă faptul că a gândit bine decorul. Sus orchestra, jos spațiul pentru dans, mișcare scenică etc. În două tabere, de-o parte și alta a scenei, fiecare artist trebuie să prezinte ce știe să facă mai bine, să spună poezii, să danseze, sau să cânte etc. Rezultatul final e important: curcanul și plecarea în China. Actorii redau cu mult farmec cum se mimează cabotin simțul datoriei și clișeele încrâncenate caracteristice unui casting de teatru, cu timpii lui morți, stârnind râsul publicului. Pentru spectatori, teatrul mai e și acum un loc copleșit de splendori, care alungă spectatorului din suflet tristețea lungă și albă, deoarece omul de rând vine la teatru ca la un fel de “distracție ”.

Joacă în aceeași cheie, dansează și cântă minunat trupa închegată, (George Capanu, Stelian Milu, Romeo Zaharia, Daniela Răduica, Rodica Alexandru, Mihaela Duțu, Robert Oprea, Loredana Bădică, Răzvan Hanganu, Roxana Văleanu, Ionuț Macinic, Robert Anton, Giani Bănică, Mihaela Corcodel) alături de corpul de balet (Loredana Bădică, Răzvan Hanganu, Roxana Văleanu, Ionuț Macinic, Robert Anton) acompaniată de orchestra Majestic (Cristian Florea, Laurențiu Matei, Ciprian Corniță, Ilie Staniste, Ionuț Liță, Paul Constantin, Aurelian Constantin, Laurențiu Horjea), care este dirijată de către Viorel Gavrilă.

Nico, în rolul Sonia, cântă, e volubilă, se simte în largul ei în scenă, dar joacă prea mult cu spatele la public, arată ca o rătăcită pe acolo, atunci când nu cântă. Excelent este momentul autentic de teatru de revistă, cu ton și inflexiune aparte privind cupletul, jucat admirabil de către actrițele Rodica Alexandru (Olga) și Mihaela Duțu (Cati), care stârnesc hazul ori de câte ori au replică în celelalte scene.

Horia Suru este regizorul tânăr, care face de multă vreme spectacole la superlativ din punct de vedere estetic, pe scenele teatrelor din țară și din București, arătând prin talentul său, că poate monta cu succes dramă, comedie și teatru de revistă. Își merită aplauzele alături de întreaga echipă, pentru că realizează un spectacol strălucit, deși ar mai fi multe de arătat ! Nu e numai un spectacol despre intrigile acide și orgoliile de mucava din culisele unui teatru, cu veșnicele blocaje, întrebări, mirări și frustări, unde-și face loc clișeul: “merge și așa”, regizorul atinge un subiect usturător, ca de pildă, discrepanța dintre școala de teatru și instituția teatru, nu-și găsesc locul actorii absolvenți, care sunt percepuți ca niște “prestatori de servicii artistice cu masterat”.
Urmăriți programul și neapărat mergeți la Ploiești, la teatru, ca să vedeți cine a mâncat curcanul și cum se termină comedia!

Articol de Monica ANDREI, critic de teatru
Credit foto: Maria Ștefănescu.