A sosit și ziua nunții. Ah! Știu, și mie îmi venea greu să cred că mă însor, darămite vouă! În noaptea de dinainte, am visat că aveam fracul rupt la spate și că am distrus ușa electronică de la trezoreria județului Ilfov cu teorba lui John. Ce dracu` făceam eu acolo, nu mai știu. Dar voiam să intru și teorba nu încăpea. Apoi, ușile s-au închis peste mine, eu am lovit cu instrumentul și…s-au fărâmat, de parcă erau din nisip. M-am trezit cu un sentiment rău, de teamă imensă…de cădere în gol.

-Pigei, ce zici? Merg bocancii cu ținte la rochia de mireasă?

-Nu merg, dar ia-i!

Aaah, cum arăta Daniela! Era o splendoare de femeie! Dar stați, că nu v-am povestit nimic despre rochia ei. În față era scurtă, numai dantelă și volănașe, iar în spate avea o trenă de trei metri. A costat o grămadă de bani, dar trebuie să recunosc că era minunată. Chiar și cu bocancii ăia!

Locul de unde aveam să ne dăm cu parapantele se afla undeva la Poaina Brașov.

Rabinul nu era chiar rabin, dar sigur era evreu. Unul cu simțul umorului și extrem de inteligent. A pus-o imediat la punct pe madam Avram. Nu știu ce i-a spus, dar a potolit-o.

Părinții noștri și toți invitații: prietenii, colegii mei de trupă, ai Danielei, chirurgi, ginecologi, rockeri și hipioți bătrâni, – adevărate relicve, ziceai că-s ăia de la Rolling Stones, oldies but goldies, – ne așteptau jos, într-o poieniță. Aduseserăm scaune, mese, mâncare, băutură, muzică. Venise și John Miller, și-a cărat teorba și îi amețea pe toți cu noua lui compoziție, un „Concert în Si Bemol Major pentru teorbă și marimbafon”, ceva incredibil, o să vă cânt partea mea și vouă, dar mai încolo, că acum am un cârcel la deștul aratător de la mâna dreaptă.

Eu, în frac, cămașă albă din mătase, pantaloni, pantofi din piele, marca Tom Ford, foarte scumpi și atât de frumoși, încât îmi venea să le vorbesc cu „dumneavoastră”, așa cum zicea Fănuș Neagu! Eram ca un prinț!

Se strânsese lumea ca la festivalul berii, erau sute de turiști curioși să vadă „ce se filmează” erau convinși că turnăm cine știe ce film. Deasupra noastră se deschidea un cer splendid, azuriu, și bătea un vânticel dulce, care purta cu el aroma brazilor și-a ierbii de munte.

Parapantele ne așteptau în poieniță, invitații balotau de zor și beau, John Miller zdrăngănea la teorbă „Cry baby”, numai noi așteptam să vină instructorul, ca să ne explice câte ceva, să ne mai facă instructajul. Zborul cu parapanta nu e un moft, și poate fi foarte periculos.

În fine, a venit omul, ne-a povestit, ne-a legat centurile bine, ne-a pus căștile, ne-a verificat scaunele.

-Nu vă mișcați brusc acolo sus, da? Cum vă luați avânt, vă așezați în seletă și stați liniștiți! Atenție mare la curbe! Vă luați după mine și ăsta care vă căsătorește, OK?

-OK!, am urlat fericit. Pornim!

-Unu, doi, trei și….! Vâjjjjjjjjjjjjj!

Ne-am desprins ușor. Eram amândoi un fluture enorm. Aaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa! Uraaaaaa!, zbierau de jos și invitații noștri.

Rochia de mireasă a Danielei zbura grațioasă în urma noastră, voalul fâlfâia suav de sub casca de protecție. Un vis! Nu-mi venea să cred! Era demențial! Mi se făcuse frig, frică, eram sus, cam la vreo 30 de metri înălțime. Vedeam Poiana Brașov, oamenii pe sub noi, mici, ne făceau cu mâna…Nevastă-mea era în culmea fericirii, chiuia, țipa, râdea, îmi zicea că mă iubește. Și, la un moment dat aud un răcnet de fiară în dreapta mea:

-Cetățene Petriceicu Janis Joplin Pandele, o iei în căsătorie pe cetățeana Daniela Avram?

-Daaa!, am urlat.

-Ce zici?

-DAAAAAAAAAAA!

Apoi o ia pe Daniela:

-Cetățeană Daniela Avram, îl iei în căsătorie pe cetățeanul Petriceicu Janis Joplin Pandele?

-DAAAA!, a zbierat și iubita mea. Și ne-am pupat cască în cască, pentru că ea era în față și eu în spate, n-aveam cum altfel.

Mai departe, n-am mai înțeles ce-a zis ofițerul stării civile, pentru că a scos un urlet înfiorător. O rafală de vânt i-a ridicat cu picioarele în sus pe amândoi, apoi i-a îndepărat la vreo 50 de metri de noi.

N-am înțeles dacă a apucat să ne declare soț și soție sau dacă nu cumva m-a căsătorit cu instructorul… Îl credeam în stare, la cât era de disperat.

Eu, neatent și emoționat, am virat brusc la stânga.

-Pigeeeei! Ține direcțiaaaaa! Țipa Daniela și dădeea din picioare. Ne prăbușiiiiim!

– O țiiiiiin!

-Nuuuuuuuuuuuuuuu! Ajutoooooooooor!

Am tras de frâne, de toate centurile, de ațe, sârme și de legături. Aiurea! Mai rău a fost! Cu tot efortul meu, o altă rafală de vânt ne-a dat pe spate, tot cu picioarele-n sus, apoi ne-a învârtit ca într-un carusel. Urlam amândoi ca disperații.

-Pigeeeeei!!! Ne lovim de copaaaaci! Rochia meaaaa!

-Ține-te bineeee! Aaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa!

Trosc! Trosc! Buf!

Și liniște…

M-am trezit într-o Ambulanță zglobie, care chiuia de zor. Previzibil. La ce puteam să mă aștept? Doar e nuntă, nu?

-Soția mea!, Unde e soția mea? am început să strig ca apucatul.

-Stai liniștit, te rog!, mi-a zis asistenta.

-Ce-i cu Daniela?

-E bine! Te rog, să stai cuminte! Îți iese cateterul din venă.

Mi-am controlat corpul. Sărman cretin! Pantofii mei Tom Ford dispăruseră, ambele picioare îmi erau băgate în niște chestii medicale, (atele, bandaje?) probabil erau rupte, că nu le mai simțeam, cămașa de mătase era ferfeniță, plină de sânge, pe piept aveam numai zgârieturi care mă usturau. Mai tare ca astea însă, mă durea capul. Dădusem cu el de un copac? Nu știu.

Am început să plâng ca un copil pedepsit. Asistenta mă privea cu milă.

Ce ghinion! Ce căcat de nuntă!! Dracu` m-a pus să mă iau după nebuna aia superbă!!?

Am ațipit și m-am trezit la reanimare. Cineva mă mângâia pe frunte. Era Daniela.

-Iubita mea! N-ai pățit nimic? Ești întreagă?

-Da. N-am nici pe naiba, doar o luxație de haluce la piciorul drept și escoriații peste tot.

-Ce? Nu înțeleg.

-Mi-am luxat degetul mare. Atât. În schimb tu ești varză! Ai tibia de la dreptul ruptă și peroneul de la stângul. Trei coaste fisurate. Te-ai aranjat și c-un pneumothorax, dar te-au reparat deja colegii mei, ți-au făcut o exuflație decompresivă și ești bine.

-Adică tu, frumoasa frumoaselor, ți-ai scrântit doar un deșt de la picior, iar eu sunt țăndări? Nu-i corect!, Dumnezeu ține cu evreii!, am hârâit furios.

-Hihihihi! Te oftici? Știu, baby, dar asta e situația.  Stai liniștit, că n-ai voie să vorbești, nici să te miști. Până nu ți se sudează coastele, aici înțepenești. Și-ți mai dau o veste proastă. Robert n-a apucat să ne declare soț și soție, așa că o să vină aici, azi, să reluăm faza.

-Cu ei ce s-a întâmplat?

-Ahahahaha! Am aflat și eu azi. Îți povestesc, dar să nu râzi, da? N-ai voie!

-Nu râd, Daniela, crezi că de râs îmi arde?!

-Fii atent, Pigei! Au ajuns tocmai pe la Râșnov, habar n-am cum. I-a dus vântul. S-a pornit o vijelie, un fenomen meteo inexplicabil, aproape paranormal, nu știu ce s-a întâmplat. Cert e c-au aterizat forțat într-o șatră de țigani. Ăia i-au bătut măr și le-au ciordit parapanta. Ahahaah!! Abia au scăpat, amărâții. Bulibașa a dat ordin țiganilor să pună materialul de la parapantă pe coviltirul unei căruțe. Hahaha!

Cu toată supărarea, m-a bufnit râsul. Durerea era atroce în plămân, dar nu m-am putut abține.

-Stai că n-am terminat. Invitații…

-Zi-mi ce-au făcut invitații!

-Pigei! Demență totală. S-au trotilat în masă, unul n-a rămas treaz! Au și uitat de ce au venit. John Miller și-a distrus teorba, apoi s-a „căsătorit” cu Neluțu, oftalmologul, fostul meu coleg de facultate…

-John e gay?

-Nu, dar la nunta noastră s-au petrecut lucuri inexplicabile, ți-am mai zis. Alinierea planetelor, cum spune mama ta.

-Și? Ceilalți?

-Păi tanti Nora s-a certat cu vară-ta de la Strehaia și s-au înjurat ca la ușa cortului, n-am aflat de la ce s-au luat, iar băieții din trupă s-au îmbătat rău și au dispărut în munți. Încă îi mai caută Salvamontul, au zis de ei și la știri, la ProTV Brașov.

-Vai de mine, ce-am pierdut!!! Hihhiihii, am horcăit eu amuzat. Măcar au filmat și ei ceva? Să avem de ce râde la bătrânețe…Hihihihhi! Dă-mi și mie masca ai cu Oxigen, că mă sufoc!

-Poftim! Stai să ți-o pun. Așa! Au filmat tot. Până au început să se bălăngăne și să cadă. Au prins și aterizarea noastră în copaci. Și mai e ceva…

-Ce?

-Tac-tu a îmbătat-o pe mama cu Tequila și lichior de caise. Și ți-am zis că ea nu ține la băutură! Mama s-a făcut muci. Hahaha! La un moment dat, și-a scos peruca, – ea poartă veșnic o perucă, am uitat să-ți spun, a chelit de la stress cand aveam cinci ani și m-am plimbat pe marginea ferestrei. Stăteam la etajul șase. A avut un șoc și…

-Și?

– Acum era beată. Și-a scos peruca și nebunii ăia au început să joace volei cu ea, fotbal, care cum nimerea. Mi-a povestit tanti Nora la telefon. Două ore m-a ținut. Mvai! Apoi, pe mama a apucat-o dansul. Țopăia pe „Voodoo Child” al lui Hendrix, ce n-ai pomenit. Ea care toată viața a ascultat numai Bach și Purcell, ea care a avut parte numai de „Euglena viridis” și „Drosophila melanogaster”. S-a dezlănțuit complet. A scos tac-tu ce era mai rău în ea. Sau mai uman? Hahaha!

-Dumnezeule mare! Cum am putut să pierd faza asta? Numai tu ești de vină, cu parapanta ta!!!

-Taci, că n-am isprăvit! Tata s-a supărat, a aruncat în taică-tu cu o halbă de bere, nea Pandele s-a ferit dibaci cum îl știi, dar halba a nimerit fix în teorba lui John. Așa s-a făcut praf…Acum tata îi plătește „ostromentu` ” lui Miller.

Și în clipa aia, Robert a băgat capul pe ușă

-Bună, copii!

-Salut! Ce-ai făcut, domnule? Ne-ai lăsat necăsătoriți?!

-Ah! Pigei, dacă-ai ști prin ce-am trecut? Nebunul ăla de instructor…Băi, voi sunteți siguri că ăla e instructor autorizat? Eu nu cred! Habar n-avea să conducă magaoaia. Mă mir că n-am aterizat la Constanța.

-Da` ce? Tu ești rabin?

-Sunt în timpul liber, nu ți-a zis Daniela? Și era să mor din cauza ăluia! M-au bătut țiganii, numai când le-am zis că-s evreu, ne-au lăsat în pace, altfel ne rămâneau oasele prin Râșnov. Am avut noroc!

-Nu ca mine!

-Hehe! Norocul tău e Daniela, bestie ce ești! Hai să vă căsătoresc odată, că mai am și altele de făcut pe ziua de azi. Cetățene Petriceicu Janis Joplin Pandele, de bunăvoie și nesilit de nimeni, o iei în căsătorie pe…

Sfârșit

Dana Fodor Mateescu/ Cartea Românească/