Înainte de glorioasa epocă de aur, tatuaţi erau doar marinarii, minerii sau pârnăiaşii. Mai răsărea la ştrand, din valuri, câte un mâhnit care avea scrijelit pe pieptu’ păros (în formă de „T”) avertismente gingaşe de genul: „Jur răzbunare” nume de gagici interbelice cu trupuri de sirene: Janette, Ginela, sau Geta.

Unii dintre lucrătorii de la STB, puşi să sape linii de tramvaie (fascinarii), aveau pe trupurile lor ceva tatuaje, primitive, e drept. Găseai pe ei, de la obişnuitele nume de muieri: Geta, Nuţi, Marinela, până la oraşe sau zile importante din viața lor. Să nu le uite. Tatuajul era un fel de bunic al complicatelor desene de azi.

Dr. Nicolae S. Minovici a și făcut cercetări în domeniul tatuajelor, a scris o carte și a jupuit câteva piei tatuate, care au aparținut cândva unor deținuți triști, apoi le-a expus în faimosul muzeu de la IML. Le-am văzut și eu. Faine! S-au păstrat destul de bine.

În urmă cu vreo 18 ani mi-am propus să citesc și să scriu într-un caiet tot ce văd pe brațele bărbaților tatuați. A fost o documentare foarte interesantă timp de o săptămână!

Am clasificat tatuajele, pe care le-am observat, în funcție de nivelul material al persoanei respective, de educație și de semnul zodiacal. Și pun-te, Dano, pe răsfoit piepturi, spinări și antebraţe. Am cutreierat cârciumi penale, străzi mărginaşe, blocuri, șine de cale ferată, trenuri de navetişti, autobuze de țară, închisori. Oamenii își tatuau sentimentele, numele iubitelor, orașele pe unde au fost, anii care i-au marcat.

Cei mai amărâți își tatuaseră corpul cu nume de muieri: cel mai des întâlnite (de mine) fiind Myța, Coryna,  Nyna, Tya, Myoara toate cu Y!! Și Geta! Din păcate la Geta nu putea intra un Y, că poate l-ar fi pus și acolo!

Litere strâmbe, grosolane, bătute la beție, of course. Foștii pârnăiași aveau „cinciul de la zar” pe una dintre mâini, între degetul arătător și opozabilul. Ah! Singur între patru pereți…

Cei mai răsăriți, îmbrăcați mai bine și care trăgeau și de fiare, aveau tatuate ancore, pistoale, pumni, cruci, foarte multe cruci, chipul Mântuitorului pe piept, în fața unei jumătăți de soare care ținea de la țâța stângă până la aia dreaptă, păsări, păianjeni, scorpioni, balanțe, gemeni, capricorni, lei, raci, fecioare, sirene belalii și pești. Unele dintre desene erau făcute aproape de glezne, pe părțile exterioare.

Ăia care trăiau mai bine, se vedea și după țoale, erau șucari ai naibii, și mulți dintre ei chiar simpatici. Am văzut, într-o zi, la penitenciarul Jilava un tip cam la vreo 1. 90 înălțime, gras și cam periculos, care avea scrijelită toată spinarea de bivol cu faze de genul: „Jur răzbunare! dușmani (i) să plătească, sunt regele la bani, Sony lu Mandela”, etc. Literele nu erau umplute toate cu cerneală, semn că poliția și-a făcut datoria la timp și l-a săltat.

Altul, străbătut de un puternic sentiment de iubire față de familia lui, și-i tatuase pe mă-sa și pe tat-su pe spate. „Ie părinții mei, mi i-a făcut un meseriaș, i-am dus tablou dă la cununie și i-a pictat la fel.”

Pe piept era pictată nevastă-sa, Flory, și cei doi copii minori. Omul era turbat de supărare pentru că Flory a pus palma la popou și a plecat în Spania, cu un „șmenar”, și a lăsat puradeii la bunici. „Mai am trei ani și ies. Poate chiar mai repede, dacă mă port bine. Și mi-o șterg dă pă piept, târfa dracului!”

Tot atunci am făcut un material cu un tatuator clandestin, erau mulți de genul ăsta prin București, in anii 90. Dădea băiatul găuri peste tot, adică piercinguri, în nas, bot, urechi, sprânceană, buric, sfârc, limbă sau, la dorinţa fierbinte a clientei chiar în zone intime. Și tatua tot ce prindea. La Niki preţurile erau infinit mai mici, pentru că tatua în bucătărie, printre oale și tingiri, când maică-sa era la muncă. Avea clienţi mulţi, de toate naţiile, cu cele mai tâmpite dorinţe şi idei. Ce fel de clienți?

„Deci legionari, care au venit cu poza lui Codreanu la piept, metalişti, marocani din Ferentari, hipioţi, reivări, drogaţi”, explica Niki în timp ce-mi scuipa-n reportofon. „Drogații voiau să le tatuez prafuri dă cocaină pă spate, ca să se lingă unul pe altul când le vine nebuneala.”

Când am fost eu la el, Niki renunțase să mai facă piercinguri în sfârcuri: „S-a infectat o proastă din Gorjului şi a venit tac-su cu toporu’ după mine, să mă omoare. Ce spaimă am tras!”

„Și ce fel de cerneală bagi în oameni?”, l-am întrebat.

„Naturală, cum altfel? Vegetală!”, zice.

Nu l-am crezut, neam. Văzusem pe hol niște tuburi de tempera (din comerț) și cerneală chinezească neagră, pentru stilou.

Apoi, în timpul interviului, a apărut un client mare cât un troleibuz, năduşit la subraţ. Îi începuse Niki mai demult un tatuaj pe spate, era ca o puzzle neterminat: câțiva dragoni cu mutre de câini se luptau de zor și, printre ei, am deslușit un mic sfânt Gheorghe nervos (semăna leit cu Chuck Norris) care lovea în dreapta și-n stânga cu o ghioagă, încă necolorată. Nu-mi venea să cred! Era sfântul Gheorghe în persoană și pe mătăhălosul din fața mea îl chema, cum altfel? Gigi. S-a scremut Gigi, de durere, dar a răbdat, n-a deschis ciocul. Se înroșise tot. Apoi s-a cărat.

A venit apoi unul care îl voia pe Corneliu Zelea Codreanu în dreptul inimii și o „piți” a anilor 90, care dorea ca Niki să-i tatueze pe una dintre țâțe numele gagiului, dar cu litere gotice: Stelică. Uau! Mi-a fost milă de ea, săraca. Și proastă și sensibilă.

După ce a început Niki să lucreze în carne vie cu aparatul (făcut de el dintr-un pix și-un motoraș), fata plângea cu sughițuri: „Gata, gataaa! Hă, hă, hăăă! Nu mai pot, oprește! Nu mai vreau!”

„Păi cum nu mai vrei, fă, tâmpita naibii?, întreba disperat și plin de sudori Nicki. „Ți-am scris doar Ste. Vrei să rămâi așa? Ce-i aia Ste?”

Prințesa cartierului chirăia și chirăia, curgea sângele ca la Turtucaia-n lupte. N-a fost chip să continue intervenția artistică.

Până la urmă, așa a lăsat-o, cu un „Ste” pe o țâță. A plecat urlând nebuna, jurându-se „pă frățiorii ei” că nu-l mai iubește pe Stelică. Și-n fond, ce era Stelică ăsta așa de important?

Dana Fodor Mateescu/anul 2001/ Alte povestiri dn Bucuresti

Foto: Dali Rau- Facebook-

Reclame