Ion Băieșu a fost pentru românii anilor 70-80, și pentru foarte mulți este și astăzi, unul dintre cei mai iubiți și apreciați scriitori umoriști. A scris sute de scenete satirico-umoristice difuzate la radio și televiziune. Cine poate uita vreodată celebrele filmulețe cu Tanța și Costel, două personaje pitorești și absolut românești, care s-au cunoscut întâmplător în gara de la Medgidia? În cele două roluri au fost distribuiți Coca Andronescu și Octavian Cotescu.

Pleacă la Canal și ajunge…student la Filosofie

Ion Mihalache a văzut lumina zilei la 2 ianuarie 1933 în satul Băiești, din județul Buzău. A urmat școala primară din localitate, apoi liceul comercial din Buzău. La începutul anilor 50 pleacă la muncă pe șantierul Canalului Dunăre-Marea Neagră ca să-și ajute familia. Dar nu mai ajunge pentru că, sfătuit de niște prieteni se duce și dă examen la Facultatea de Drept din București. Din greșeală, ca într-o schiță scrisă de el, Ion nimerește în altă sală de examen…și este admis la Facultatea de Filosofie.

Pentru că era sărac și nu avea niciun suport material din partea familiei lui, publică poezii pe la diverse reviste. Întâmplător, dă examen la Școala de literatură Mihai Eminescu, unde este admis din prima. Lasă filosofia și începe să publice primele creații semnate cu…un nume nou: Ion Băieșu. Dar de ce și-a schimbat numele, aflăm chiar de la fiica scriitorului, Daniela Băieșu Mateescu: „În anii 50 nu puteai publica având numele unui şef de partid „burghez” (respectiv Ion Mihalache, conducătorul Partidului Naţional, devenit Naţional Ţărănist). „Băieșu” vine de la satul unde s-a născut, Băiești. Băieșii erau mineri. În biografii, se spune de obicei că tata s-a născut în Aldeni, dar asta pentru că Băieștiul a dispărut în urma unor alunecări de teren și familia lui s-a mutat în satul Aldeni. Când eram foarte mici, pe mine și pe fratele meu Radu, ne chema Mihalache. Eram la grădiniță când tata și-a schimbat numele oficial. Când am mai crescut, am descoperit într-un dulap vechi un săculeț de pânză, un fel de ghiozdănel cu care mă duceam la grădiniță, pe care mama brodase cu ațe colorate numele meu: Dana Mihalache. Uitasem aproape complet de această persoană, mai ales că atunci când eram mai mare nimeni nu mi-a mai spus Dana, ci doar Daniela iar părinții: Dani. Abia când am crescut mai mari ne-au povestit de circumstanțele care au dus la schimbarea numelui nostru de familie.” Gestul acesta îl supără teribil pe bătrânul său tată, care îi zice: „Ce porcărie ai făcut, Ioane, de-ai ajuns să-ți fie rușine de numele nostru? Nu mai putem ieși din casă din cauza ta!”

„Ha! Ha! Ha! Uite-l pe Costel!”

Serialul umoristic „Tanța și Costel” a fost cea mai de succes emisiune a televiziunii române în acele vremuri. La început a fost doar o schiță, care a plăcut foarte mult publicului. Ion Băieșu a refăcut materialul transformându-l într-un serial TV intitulat „Iubirea e un lucru mare” și difuzat între anii 1965-70. „Un aport covârșitor l-au avut și cei doi actori Coca Andronescu și Octavian Cotescu, interpretarea lor a fost atât de convingătoare, încât cei doi n-au mai putut scăpa de identitatea lor niciodată, povestește Radu Băieșu, fiul scriitorului. Cotescu a făcut eforturi disperate, a încercat să joace rolul titular din tragedia shakespeariană Macbeth, dar în momentul în care a intrat pe scenă, în armură, scăldat în sânge și cu spada în mână, spectatorii au izbucnit în hohote de râs: Ha! Ha! Ha! Uite-l pe Costel!” Între timp, serialul cu așa de mare priză la public, a fost considerat subversiv și oprit. Nu avea voie să fie mai iubit decât primul fiu al patriei, tovarășul Nicolae Ceaușescu!

Nichita Stănescu, Fănuş Neagu și Eugen Simion – cei mai buni prieteni ai lui

Cum era Ion Băieșu ca om, tată sau amic, numai cei apropiați știu. Avea mulți prieteni care îl iubeau sincer și care ar fi făcut orice pentru el. În casa lui era un permanent du-te-vino de actori, cântăreţi, regizori, scriitori, cu toții celebri și adorați de public. Luni venea Octavian Cotescu, marți apăreau Cornel Dinu și poetul Mircea Micu. Joi, graficianul Florin Pucă și Benone Sinulescu. Dar cei mai buni prieteni ai lui Ion Băieșu au fost Fănuş Neagu și Eugen Simion. Cu acesta din urmă, stătea câte o oră de vorbă la telefon, în fiecare dimineaţa. Ținea foarte mult la părerile lui.

12241240_934006316646983_6647174305758094481_n

„Eu l-am iubit foarte mult pe tata!, mărturisește Daniela. Enorm! Toți l-am iubit! Era un om extraordinar. Și prietenii lui l-au iubit. Știu de la tata că amicii lui buni din tinerețe erau poeții Nicolae Labiş și Nichita Stănescu. Fratele meu, Radu, a citit o carte de memorii a unui domn, pe nume Florescu, fost responsabil al unui magazin de delicatese frecventat de scriitori, care spune că Nichita şi tata erau nedespărţiţi. Florescu avea în spatele pravăliei o cămăruţă care funcţiona ca un soi de bar clandestin. Acolo se vedeau… Un alt bun prieten a fost şi regizorul Ion Cojar, care i-a şi montat cele mai importante piese – „Iertarea”, la Teatrul Mic şi „Preşul” la Comedie. Cu maestrul Cojar, tata mergea adesea la pescuit. Apropiat de familia noastră era și actorul Alexandru Repan, care era și vecin cu noi.”

Băieșu era divinizat de vânzătoare, chelneri și fotbalişti

Lui Băieșu îi plăcea foarte mult să studieze oamenii. Avea carneţele în care îşi nota nume, întâmplări, situaţii absurde sau comice, pe care ulterior le prelucra. Pentru el scrisul devenise, la un moment dat, o tortură, pentru ca multă vreme a fost obligat să scrie câte o proză scurtă pe zi, aşa că multe povestiri şi schiţe prelucrează acelaşi idei. De unde îi veneau ele? De la talent. Băieșu era foarte popular şi lumea știa cine e. Datorită serialului „Tanţa şi Costel” şi a piesei „Preşul” era cunoscut în toată ţara. Era divinizat de o adevărată armată de vânzătoare, frizerițe, chelneri, fotbalişti (a scris multă vreme cronică sportivă şi a călătorit în străinătate datorită fotbalului). Primea tone de scrisori pe care le aducea acasă, cu geanta. Le citea uneori și fiica lui: „Unele erau strigăte cumplite de disperare, altele erau niște tâmpenii de un comic involuntar. De multe ori se inspira de acolo.”

Romanul „Balanţa” reprezintă momentul de apogeu al lui Băieșu şi un triumf literar. Puțini știu că toată viaţa lui a suferit în tăcere, pentru ca mulţi îl considerau un scriitor facil, cu priză la mitocani, incapabil de o operă profundă. Aşa că scrierea unui roman reprezenta pentru el un pariu foarte important. A păstrat secretul Balanței timp de zece ani. Doar soția lui, care îi dactilografia toate textele, știa. Primul om care a citit romanul a fost Eugen Simion. În momentul în care acesta şi-a dat acordul, Ion Băieșu a avut curajul să-l scoată la iveală. Când romanul a ajuns la editura Cartea Românească, bieţii oameni de acolo s-au luat cu mâinile de cap, pentru că era, conform epocii respective, o operă foarte îndrăzneaţă. După ce romanul a fost predat la editură a urmat un război de uzură şi o adevărată tocmeală cu cenzura. Redactorii tăiau pasaje întregi, de frică să nu-şi piardă locul de muncă. Până la urmă, „Balanța” a apărut, fără unele pasaje destul de consistente (care au fost re-adăugate după Revoluţie de autor – parţial, pentru că fuseseră distruse, iar el nu a păstrat copii). „Manuscrisul original este acum proprietatea lui Viorel Chiriţă, fostul director de la Crevedia și admiratorul tatei. El ne aproviziona cu pui în perioada de foamete a anilor 80. A cumpărat manuscrisul de la tata.”

Dana Fodor Mateescu si Daniela Baiesu Mateescu

Foto: arhiva personala a doamnei Daniela Baiesu Mateescu

Reclame