Pe când fiul meu, Andrei, avea șase ani, am avut o discuție extrem de interesantă. Ca mai toate din perioada aia. Eram la masă, și, ca de obicei, acolo-l furnicau ideile, rău de tot.

-Mamaaa. Eu aș vrea să trec la budism…

M-am blocat. Am tușit, m-am înecat. Era să-mi rămână mâncarea-n uglă!

-Ce? Tu știi ce-i ăla budism? Dacă te mai prind că te uiți la Mordecai și Rigby (Regular show, un desen animat de pe Cartoon Network) te pedepsesc și nu mai pupi nici înot, nici mașinuță!

A mai stat nițel, a mai rumegat, apoi:

-Da` noi ce fel suntem? Evrei sau catolici?

Doamne, Sfinte Pantelimoane! Ce întrebări or fi astea? Mă uit la el ca curca-n crăci. Nu-mi vine să cred!

-Mă, dar tu la religie ce-ai învățat? Ce v-a povestit doamna profesoară?

-Păi ne-a zis despre Dumnezeu, despre mama lui…

-Aha…Și despre budiști cine ți-a spus?

-Hi! Hi! Hi! E secret! Dar tu știi vreo rugăciune budistă? Ei cum zic Îngerașul?

Am dat din umeri. Habar n-aveam. M-am uitat la Răzvan. Tăcea. Se gândea la altceva…

Noi doi am continuat:

-Și tu știi ce fac budiștii?, l-am zgândărit curioasă.

-Păi, meditează, zboară prin cer…

-…or medita și-o zbura, dar își ascultă mamele, sunt calmi, nu sunt obraznici, nu se prostesc când au musafiri, mănâncă tot din farfurie și nu sar gardul, ca să fugă pe stradă!

-Nu cred! Mă minți!

-Nu te mint! E adevărat.

Parcă îi și auzeam rotițele din căpușor cum clicăie, unse. M-a privit uimit, neîncrezător, cu ochii ăia mari și adânci, a mai frecat de vreo trei ori furculița de farfurie (produce scârțâitul ăla, ca creta pe tablă, obicei pe care l-a moștenit de la mine, la fel făceam!). Apoi a zis:

-Aaa, păi dacă e așa, rămân la ortodocși. E mai bine.

 Și-a plecat vesel de la masă.

*uglă- gât

Dana Fodor Mateescu