de Răzvan Mateescu 

Se spune că și în ziua de azi comuna Clejani, din judeţul Giurgiu, este apărată de spiritul unui maior sârb, mort în urmă cu mai bine de 127 de ani. Legendarul Mişa Anastasievici era un mare patriot şi filantrop, născut în 1803, în Serbia. Din toată averea şi-a păstrat doar o mică parte, restul împărţindu-l săracilor. Aşa a luat fiinţă aşezarea, cunoscută în vremurile noastre mai mult datorită celebrului taraf al haiducilor și mai puțin grație filantropului.

 Trupul maiorul Mişa, neputrezit de 127 de ani

Chiar și după atâta amar de timp, întemeietorul localităţii este omagiat de localnici, care îi pun de sărbători flori la căpătâi. Aproape de intrare, vizitatorii pot coborî lângă racla în care se află trupul filantropul sârb. Acesta s-a păstrat foarte bine și nu a putrezit. Cum de s-a întâmplat fenomenul și de ce? Unii cred că e vorba de o tehnică specială de îmbălsămare, însă, cei mai mulţi săteni sunt convinși că maiorul Mişa a devenit după moarte un „sfânt”, datorită faptelor bune pe care le-a făcut în timpul vieții. Se zice că, de dincolo de mormânt, maiorul le poate îndeplini dorinţele celor ce se roagă în faţa criptei sale. Adevărul este că săracii l-au iubit din inimă pe sârbul stabilit în Clejani la jumătatea secolului XIX, pentru că i-a ajutat foare mult. Omului i-a plăcut foarte mult zona și, atunci, a construit un conac identic cu cel pe care-l avea în satul natal. A mai ridicat 14 case pentru prieteni şi apropiaţi, dar şi două biserici: una în Clejani, pictată în 1865 de Tattarescu şi alta în Brânceni. Între anii 1838 şi 1848, în tinda bisericii din Clejani a funcţionat o şcoală pentru copiii satului, cu clase şi dormitoare, toate acestea făcute pe cheltuiala lui. Tinerii căsătoriţi primeau în dar de la maior pământ, boi şi bani. În 1864, Mişa înfiinţează prima Şcoală de Arte şi Meserii din România, din care au rămas doar nişte ruine. „Noi am vrut să o reparăm, dar reprezentanţii Ministerului Culturii ne-au explicat că este un monument istoric şi că orice lucrare se face cu acordul lor.”, ne-a spus fostul primar, Marin Pârvan.

Fântâna miraculoasă a Cristinei 

 Pe drumul dintre satele comunei, „fântâna Cristinei” întâmpină călătorul însetat şi obosit. E un alt gest de caritate semnat Mişa Anastasievici, în memoria soţiei lui. Sătenii spun că apa are proprietăţi benefice. „Sute de oameni şi-au găsit leac bând apa de aici, spune un localnic. E apa vieţii, o adevărată comoară, vine de la un izvor descoperit chiar de Mişa. O femeie din comună, operată de rinichi, bea numai apă de aici şi se simte bine, nu mai are dureri. Un moş de 80 de ani a băut toată viaţa lui apă din fântână şi acum e mai vioi ca unul de 40 de ani. Are şi gagică! E mai sănătos decât unul de la oraș, mai tânăr…” În zonă au apărut şi căutătorii de comori, fascinaţi de povestea maiorului și crezând că a mai rămas ceva din averea sârbului, ascunsă prin apropierea fostului conac. Bătrânii spun că există un tunel între acesta şi biserica din sat. De-a lungul timpului, oamenii au săpat răscolind pământul după aurul maiorului. N-au găsit nimic.

 De sărbători geamul cavoului se limpezește

Când comuniştii au construit IAS-ul din sat şi au dat de un stâlp de piatră ridicat de Mişa pe aşezământul vechii biserici, au crezut că indică locul cu pricina. Aşa că au intrat cu buldozerul în stâlp şi au scormonit disperaţi. Degeaba însă. După ce boierul s-a stins din viaţă, la 27 ianuarie 1885, în vârstă de 82 de ani, corpul lui a fost îmbălsămat de doi medici austrieci, după o reţetă secretă. „Mumia” maiorului a fost băgată în cavoul închis ermetic. Pentru a-i îndepărta pe jefuitorii de morminte racla a fost zăvorâtă şi preoţii au aşezat o grea afurisenie, un blestem de genul celor care îi apără pe străvechii faraoni. La sărbători, geamul cavoului se limpezeşte ca prin minune, astfel încât, vizitatorii îl pot vedea clar pe maiorul sârb, ce pare că doarme.

Pe 17 mai 2003, P.S Calinic Argatu, Episcop de Argeş şi Muscel, PS Sebastian Ilfoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştiului, cu înalta binecuvântare a PF Părinte Patriarh Teoctist, au constatat oficial, împreună cu românii şi sârbii adunaţi în preajma lor, că trupul lui Mişa Anastasievici nu a putrezit, iar Sfântul Sinod a primit propunerea de a cerceta canonic, cu atenţie, viaţa marelui binefăcător şi a trupului său neputrezit, pentru a-i găsi lui Mișa locul în Calendar.